Radio Maria: de la nivel local la nivel mondial
25.03.2006, Oradea (Catholica) - În anul 1987, cu un puternic şi de neuitat discurs rostit în Piaţa San Pietro, Papa Ioan Paul al II-lea i-a chemat la colaborare pe toţi credincioşii pentru a realiza împreună marele proiect al „noii evanghelizări” în vederea celui de al treilea mileniu. Între diferitele iniţiative întreprinse de laicii şi preoţii care au răspuns la chemarea Papei a fost marea implicare a catolicilor din lumea mass-media, dezvoltând multe posturi de radio care, deja de câţiva ani, activau în ambientul parohial într-un mod amatorial. Aceşti mici emiţători, care adesea fructificau clopotniţa parohiei ca punct de transmitere, aveau scopul să faciliteze oamenilor – mai ales celor în vârstă – ascultarea Liturghiei duminicale şi participarea la rugăciunea Rozariului, prelungind astfel roadele misiunii parohiale.
Între aceste posturi de radio se număra şi cel înfiinţat în 1983 în oraşul Erba, din provincia Como, Italia. Acesta, deşi nu se deosebea mult de alte posturi în ceea ce priveşte stilul şi organizarea, avea ceva în plus care îl caracteriza: o specială devoţiune faţă de Sfânta Fecioară Maria, un spaţiu mai mare oferit rugăciunii prin recitarea completă şi zilnică a Sfântului Rozariu şi a Liturghiei cotidiene, acordându-se o atenţie deosebită celor suferinzi. Acest post de radio se numea, încă de atunci, „Radio Maria”. Dezvoltarea proiectului Radio Maria, în Italia şi în lume, a fost determinată de convingerea că un radio care trebuia să răspândească valorile credinţei nu este compatibil cu o organizare improvizată. Astfel, în anul 1987, s-a constituit Asociaţia „Radio Maria” şi mâna Providenţei a voit ca în ea să se întâlnească în mod treptat laici şi călugări ce aveau capacitatea de a oferi cu generozitate experienţele lor spirituale şi profesionale slujirii acestui mic şi umil mijloc de comunicare.
Între membrii asociaţiei s-a maturizat atunci conştiinţa necesităţii de lărgire a razei de influenţă a radioului şi de a trece la un nivel de propuneri mai ridicat, punând în centrul programului său rugăciunea şi catehismul. Misiunea este aceea, pe care de altfel fiecare creştin a primit-o la botezul său, de a răspândi mesajul evanghelic în comuniune cu doctrina şi indicaţiile pastorale ale Bisericii Catolice şi cu fidelitate faţă de Sfântul Părinte. Se realiza astfel o adevărată „strategie spirituală” organizată în diferite sectoare de activitate, pentru a răspunde în mod optim misiunii acestei chemări. Această nouă linie a fost victorioasă într-atât, încât a favorizat pentru Radio Maria o rapidă răspândire pe întreg teritoriul italian doar în trei ani, graţie participării extraordinare a milioane de ascultători, fie cu rugăciunea, fie cu oferte materiale. Ascultătorii s-au înmulţit apoi şi în afara graniţelor Italiei, astfel încât, într-un timp relativ scurt, posturile de radioemisie care au aderat la „Proiectul Radio Maria” au ajuns aproape în toate continentele lumii. În prezent Radio Maria funcţionează în peste 40 de ţări. De sâmbătă, 25 martie, funcţionează şi în România, la Oradea.
În anul 1998 a fost fondată, Asociaţia „World Familiy of Radio Maria”, care se ocupă cu promovarea, protejarea şi dezvoltarea Proiectului Radio Maria în lume. Fiecare post de Radio Maria care este ajutat să ia fiinţă să se dezvolte în ţara sa, se angajează să se asocieze „Familiei Mondiale” pentru a contribui la apostolatul Proiectului Radio Maria în orice ţară din lume în care este o mică sămânţă a acestei chemări. (Informaţii sintetizate din materialul pe larg despre Radio Maria, publicat pe situl Catholica.ro la rubrica Dosare.)
