A trecut la Domnul sr. Maria Flavia Farcaș
23.09.2024, Iași (Catholica) - După 28 de ani în slujba lui Dumnezeu, sora Maria (Flavia) Farcaș, din Congregația „Surorile Săracilor «Don Morinello»”, a trecut la Domnul în dimineața zilei de luni, 23 septembrie 2024, într-un spital din Iași, la vârsta de 51 de ani. S-a născut la 28 iulie 1973, la Valea Mare. A făcut primele voturi în Congregația „Surorile Săracilor «Don Morinello»” la 14 octombrie 1996, iar profesiunea solemnă pe 1 octombrie 2000.
Între anii 1996 și 2000, a urmat un curs de asistentă medicală în cadrul „Istituto Dermopatico Dell’Immacolata” din Roma, pe care l-a absolvit cu diplomă, apoi între anii 2000 și 2006 a activat ca asistentă medicală la Roma într-o casă de odihnă a congregației. Din anul 2006, timp de 18 ani, a slujit în România, membră a comunității din Huși a acestor surori. Miercuri, 25 septembrie, la ora 10.00, va fi celebrată o Sfântă Liturghie cu recviem în parohia „Nașterea Sfintei Fecioare Maria” din Huși-Corni, apoi sicriul cu trupul neînsuflețit al sorei Maria Flavia va fi transportat în capela cimitirului din Valea Mare-Faraoani. Liturghia de înmormântare va fi celebrată joi, 26 septembrie, la ora 10.00. (Surorile Săracilor „Don Morinello”)
