Hramul bisericii Sfântul Mihail Arhanghel, din Săveni

05.10.2024, Iași (Catholica) - Sâmbătă, 28 septembrie 2024, la ora 11, PS Petru Gherghel, Episcop emerit de Iași, a prezidat Liturghia de hram în biserica Sfântul Mihail Arhanghel, din Săveni. Într-un cadru solemn, avându-l în mijlocul nostru pe Episcopul emerit al Diecezei de Iași, PS Petru Gherghel, cu un număr mare de preoți și oaspeți din alte localități, am început Sfânta Liturghie a hramului, celebrare animată de corul bisericii. Cuvântul de învățătură a fost rostit de pr. Gabriel Ciobanu, paroh al comunității din Vizantea, județul Vrancea.
În cuvântul de la predică, părintele a amintit de slujirea îngerilor, de faptul că numele lor vine de la misiunea încredințată lor de Dumnezeu. Mai presus de toate ne-a îndemnat să ne decidem a-l sluji pe Dumnezeu, așa cum au făcut îngerii și arhanghelii. La finalul Sfintei Liturghii, pr. paroh Gabriel Bacoșcă a mulțumit tuturor pentru implicarea în buna desfășurare a hramului. Mulțumim Bunului Dumnezeu pentru momentele pline de har trăite în cadrul celebrării hramului în cinstea Sfântului Mihail, Arhanghel, protectorul comunității noastre.
