Pr. Pasolini: Accesul la viața veșnică depinde de iubirea trăită fără calcul
10.03.2025, Vatican (Catholica) - Publicăm sinteza celei de-a doua meditații de la exercițiile spirituale conduse de predicatorul Casei Pontificale în Aula „Paul al VI-lea”. Oprindu-se asupra criteriului accesului la Împărăție, pr. Pasolini subliniază că nu depinde de o prestație morală, ci de iubirea față de ceilalți. Predicatorul subliniază că adevărata surpriză a judecății finale va fi să descoperim că Dumnezeu nu avea așteptări cu privire la noi, decât aceea de a ne recunoaște ca fii ai Săi.
Parabola judecății finale, relatată în Evanghelia după Sfântul Matei și reprezentată în celebra frescă a lui Michelangelo, este interpretată în mod obișnuit ca o chemare la caritate. Totuși, o analiză mai atentă revelează o perspectivă surprinzătoare: nu este vorba de o judecată în sensul tradițional, ci de o declarație care dezvăluie realitatea deja trăită de fiecare. Criteriul accesului la Împărăție nu este apartenența religioasă, ci iubirea concretă față de frații mai mici, care, în perspectiva evanghelică, îi reprezintă pe discipolii lui Cristos. Așadar, responsabilitatea creștinilor nu este în primul rând aceea de a face bine, ci de a permite altora să îl facă.
În plus, parabola răstoarnă sensul obișnuit al judecății: drepții și păcătoșii arată ambii uimire în fața cuvintelor Regelui, semn că binele făcut în ei era trăit cu naturalețe și inconștiență. Aceasta sugerează că accesul la viața veșnică nu depinde de o prestație morală, ci de capacitatea de a trăi în iubire fără calcul. Catehismul afirmă că, la sfârșitul timpurilor, Împărăția lui Dumnezeu se va manifesta pe deplin, transformând omenirea și cosmosul în „ceruri noi și pământ nou” (CBC 1042-1044). Această speranță se înrădăcinează în promisiunea lui Cristos, care ne cheamă să trăim deja acum în această perspectivă, fără angoasa de prestație, ci cu încrederea că Dumnezeu însuși este cel care transformă umanitatea noastră după chipul și asemănarea Sa, conform acelui plan de iubire care este încă de la început.
Isus a vestit viața veșnică nu ca o realitate viitoare și îndepărtată, ci ca o condiție deja accesibilă pentru cel care ascultă cuvântul său și crede în Tatăl (In 5,24). Evanghelia ne invită să recunoaștem că viața veșnică deja a început: se manifestă în modul în care trăim și iubim, deschizându-ne la prezența transformatoare a lui Dumnezeu. Adevărata surpriză a judecății finale va fi să descoperim că Dumnezeu nu avea așteptări cu privire la noi, decât aceea de a ne recunoaște pe deplin ca fii ai Săi, deja cufundați în veșnicia Sa. (material Vatican News, tradus de pr. Mihai Pătrașcu pentru Ercis.ro)
