PS Alexandru Mesian la o întâlnire internaţională la Roma
08.02.2006, Lugoj (Catholica) - În perioada 8-12 februarie 2006, PS Alexandru Mesian, Episcopul greco-catolic al Lugojului, va participa la Roma la Întâlnirea Internaţională „Creştini şi Păstori pentru Biserica de mâine”, organizată de Comunitatea Sant`Egidio din Roma, aflăm dintr-un material primit de la Eparhia unită.
Din programul acestei reuniuni internaţionale sunt amintite: audienţa la Sfântul Părinte Papa Benedict al XVI-lea de miercuri, 8 februarie; pelerinajul participanţilor la Bazilica Sf. Bartolomeu din Roma din după-amiaza zilei de joi, 9 februarie, urmat de participarea la Liturghia Euharistică pentru a XXXVIII-a aniversare a întemeierii Comunităţii Sant`Egidio, eveniment care va fi prezidat de Eminenţa Sa Cardinalul Camillo Ruini; Liturghia euharistică prezidată în ziua de vineri, 10 februarie a.c., de Eminenţa Sa Cardinalul Crescenzio Sepe şi un pelerinaj în localităţile Greccio şi Fontecolombo (la nord de Roma) în ziua de duminică, 12 februarie 2006.
Comunitatea Sant`Egidio a luat naştere la Roma în 1968, imediat după Conciliul Vatican II. Astăzi este o mişcare de laici la care aderă mai mult de 50.000 de persoane, implicată în comunicarea Evangheliei şi în opere de caritate la Roma, în Italia şi în mai mult de 70 de ţări de pe diferite continente. Este o „Asociaţie publică de laici a Bisericii”. Diferitele comunităţi, răspândite în lume, împărtăşesc aceeaşi spiritualitate şi aceleaşi fundamente ce caracterizează drumul Comunităţii Sant`Egidio:
Rugăciunea, care însoţeşte viaţa tuturor Comunităţilor la Roma şi în lume, constituind un element esenţial al Comunităţii. Rugăciunea este centrul şi spaţiul ce imprimă orientarea de ansamblu a vieţii comunitare. Vestirea Evangheliei, inima vieţii Comunităţii, care se extinde spre toţi cei care caută şi cer să găsească un sens pentru viaţa lor. Solidaritatea cu săracii, trăită ca serviciu voluntar şi gratuit, în spiritul evanghelic al unei Biserici care este Biserica tuturor şi în mod particular a săracilor (Papa Ioan al XXIII-lea). Ecumenismul, trăit ca prietenie, rugăciune şi căutare a unităţii creştinilor din lumea întreagă. Dialogul, indicat de Conciliul Vatican II ca drum al păcii şi al colaborării între religii, dar şi ca mod de viaţă şi ca metodă pentru reconcilierea în conflicte.
Comunitatea îşi are centrul în biserica Sant`Egidio din Roma, de la care şi-a luat numele. De la început trăieşte în cartierul Trastevere şi la Roma o prezenţă continuă de rugăciune şi de ajutorare a săracilor şi a pelerinilor. (Informaţiile sunt semnate de pr. Marius Pop, Consilier, secretar eparhial)
