Papa Leon laudă activitatea Cavalerilor lui Columb în mesajul pentru Convenția Supremă

07.08.2025, Vatican (Catholica) - Papa Leon al XIV-lea a lăudat activitatea Cavalerilor lui Columb într-un mesaj preînregistrat pentru cea de-a 143-a Convenție Supremă a organizației fraterne catolice, care are loc la Washington, D.C., între 5 și 7 august. „Vă felicit pentru eforturile de a reuni bărbații din comunitățile voastre pentru rugăciune, formare și fraternitate, precum și pentru numeroasele eforturi caritabile ale consiliilor voastre locale din întreaga lume … care aduc speranță și vindecare multora și continuă moștenirea nobilă a fondatorului vostru”, a spus Pontiful în mesajul său. Sfântul Părinte a lăudat în mod special Cavalerii lui Columb pentru „slujirea lor generoasă față de populațiile vulnerabile, inclusiv față de cei nenăscuți, mamele însărcinate, copiii, cei mai puțin norocoși și cei afectați de flagelul războiului”.
Și-a legat mesajul de tema convenției, „Vestitori ai speranței”, care a fost aleasă pentru a reflecta Anul jubiliar al Speranței 2025, promulgat de Papa Francisc. Suveranul Pontif a spus că Anul Jubiliar al Speranței „încurajează Biserica universală și, într-adevăr, întreaga lume să reflecteze asupra acestei virtuți esențiale, pe care Papa Francisc a descris-o ca fiind dorința și așteptarea lucrurilor bune care vor veni, în ciuda sau fără a ști ce poate aduce viitorul”. „Ca și catolici, știm că sursa speranței noastre este Isus, iar El i-a trimis pe urmașii Săi în fiecare epocă pentru a aduce lumii întregi vestea cea bună a misterului Său pascal mântuitor”, a spus Sfântul Părinte. „Biserica a fost întotdeauna chemată să fie un semn al speranței prin proclamarea Evangheliei atât în cuvinte, cât și în acțiuni.”
A adăugat că, în timpul Anului Sfânt, catolicii „sunt chemați să fie semne tangibile de speranță pentru frații și surorile noastre care trec prin greutăți de orice fel”, menționând că fondatorul Cavalerilor lui Columb, Fericitul Michael McGivney, „a înțeles bine acest lucru”. „El a văzut numeroasele nevoi ale catolicilor imigranți și a căutat să aducă alinare celor săraci și suferinzi prin celebrarea fidelă a Sacramentelor, precum și prin asistența fraternă … care continuă până în prezent”, a spus Suveranul Pontif. A afirmat apoi că tema convenției este o invitație adresată membrilor Cavalerilor lui Columb „de a fi semne de speranță în comunitățile, parohiile și familiile voastre locale”.
Mesajul Sfântului Părinte a fost primit cu ovații în picioare din partea participanților, iar Cavalerul Suprem Patrick Kelly a numit remarcile Pontifului „profund încurajatoare”. „Fiecare dintre noi, Cavalerii lui Columb, este mândru să stea alături de Sanctitatea Sa Papa Leon al XIV-lea”, a spus Kelly. „În prima sa omilie, i-a chemat pe catolici la misionarism, iar la Liturghia de inaugurare am simțit că se adresează direct Cavalerilor lui Columb”, a continuat Kelly. „Și-a centrat mesajul pe iubire și unitate și ne-a îndemnat să construim fraternitatea – caritate, unitate, fraternitate, acestea sunt principiile care ne definesc, iar Sfântul Părinte ne-a spus să le ducem tuturor celor pe care îi întâlnim.”
În timpul discursului său și al raportului către Convenție, Kelly a vorbit despre activitatea caritabilă a Cavalerilor lui Columb, inclusiv despre eforturile din țările devastate de război, cum ar fi Ucraina, și despre ajutorul oferit persoanelor care suferă în urma dezastrelor naturale. A vorbit, de asemenea, despre sporirea Cavalerilor, despre sprijinul organizației pentru formarea clerului și despre sprijinul său deschis pentru copiii nenăscuți. La încheierea raportului, participanții au recitat o rugăciune pentru Papa Leon al XIV-lea, cerându-i lui Dumnezeu „să îl țină, să îi dea o viață lungă, să îl facă binecuvântat pe Pământ” și ca „Domnul să nu îl predea puterilor dușmanilor săi”. „Privește, în milostivirea Ta, spre robul Tău, Leon, pe care l-ai desemnat să prezideze Biserica Ta; și dăruiește, te implorăm, ca atât prin cuvânt, cât și prin exemplu, să îi edifice pe toți cei pentru care este responsabil; astfel încât, împreună cu turma care i-a fost încredințată, să poată ajunge în cele din urmă la viața veșnică”.
