Hramul parohiei Sfânta Fecioară Maria, Regină (Cioplea)

26.08.2025, București (Catholica) - Vineri, 22 august 2025, în încheierea octavei dedicate Adormirii Maicii Domnului, în parohia Sfânta Fecioară Maria, Regină din Cioplea, București, s-a săvârșit hramul închinat Sfintei Fecioare Maria, Regină. Astfel, ziua specială de post și rugăciune pentru pace în Ucraina și în întreaga lume instituită de Papa Leon al XIV-lea pentru această sărbătoare a culminat la Cioplea cu celebrarea la ora 18.00 a Sfintei Liturghii pontificale, prezidată de Arhiepiscopul nostru, ÎPS Aurel Percă, însoțit de ÎPS Ioan Robu, Arhiepiscop emerit, și de un număr de 20 de preoți care slujesc în parohiile și Institutele de viață religioasă din București și Ilfov. Dintre preoți amintim prezența pr. Radulov Piri, paroh la Vinga în Dieceza de Timișoara și a pr. Katunayakage Claude Sandaruwan Perera, capelanul comunităților de catolici din Sri Lanka, poposiți în România.
Sfânta Liturghie a fost precedată de recitarea Sfântului Rozariu, a Litaniei Lauretane și a Coroniței Divinei Milostiviri, sub coordonarea seminaristului Anton Gal. Aceste momentele de rugăciune au fost puse sub mijlocirea Maicii Domnului, Regina Păcii. Sfânta Liturghie de hram a început cu precesiunea de intrare alcătuită din ministranți, din enoriașii îmbrăcați în costume naționale bulgărești și românești, și din preoți. Prezența inedită a persoanelor cu costume naționale bulgărești amintește de originile multora dintre enoriașii parohiei, ai căror înaintași au venit de la sudul la nordul Dunării cu mai bine de 200 de ani în urmă.
În cadrul omiliei, ÎPS Aurel a vorbit despre regalitatea Preacuratei Maria invocată cu titlul de Regină în Litania Lauretană. Fecioara Maria a primit distincția și onoarea de a fi Regină în virtutea Fiului său, căruia i-a dat naștere după trup și față de care mereu a fost alături. Fiul fiind stăpânul Cerului și al pământului, i-a conferit și mamei sale această demnitate. Apoi a amintit că sărbătoarea Încoronării Maicii Domnului ca Regină a fost instituită după desfășurarea Anului dedicat Mariei, 1953-1954, de către Papa Pius al XII-lea prin enciclica Ad Coeli Reginam. Documentul papal subliniază că Maria este Regină datorită maternității sale divine și datorită asocierii ei la misiunea mântuitoare a Fiului.
Cu aceste explicații, deslușim încă o dată dorința ctitorilor lăcașului de cult din Cioplea, care, în anul 1859, la consacrarea altarului dedicau biserica Sfintei Fecioare Maria, Născătoare de Dumnezeu, așadar maternității binecuvântate a Mariei, iar peste ani hramul a fost fixat în sărbătoarea Încoronării Mariei ca Regină a Cerului. Hramul s-a bucurat de cântul înflăcărat al corului parohial de adulți și de corul copiilor și adolescenților Anima band, de prezența cercetașilor și de participarea unui frumos număr de enoriași, dar și de credincioși veniți din parohiile vecine. În ciuda amenințării de furtună, la încheierea Sfintei Liturghii credincioșii au luat parte la o agapă fraternă în curtea bisericii. (Pr. paroh Fabian Măriuț pentru ARCB.ro)
