Întâlnirea interdiecezană a tinerilor la Cenad

24.09.2025, Timișoara (Catholica) - Cei peste 400 de tineri din Diecezele de Zrenjanin/Becicherecul Mare, Szeged-Csanád și Timișoara, care în data de 20 septembrie a.c. au sosit în pelerinaj la Cenad pentru a se întâlni unii cu alții la sediul istoric al Episcopiei de Cenad, au pornit pe calea bătătorită de pașii înaintașilor, totodată purtând în inimile lor imaginea Bisericii viitoare din această regiune.
Programul întâlnirii a început la ora 10.30 cu un pelerinaj: grupurile de tineri din cele trei Dieceze au sosit pe jos, în procesiune de la cele două intrări în localitatea Cenad, întâlnindu-se în fața bisericii, cântând și rostind rugăciuni, purtând cruci și steaguri bisericești. După intrarea comună a tinerilor în biserica Sfântul Gerard, au urmat cântece de laudă interpretate de formația Jelenlét din Seghedin și de corul ecumenic de tineret „Harmonia Christi” din Timișoara, condus de Iustin Călin, profesor de muzică. Un mesaj emoționant legat de această întâlnire poate fi citit pe pagina de Facebook a formației Jelenlét: „Avem inima plină de recunoștință că îl putem lăuda pe Dumnezeu împreună cu voi în Dieceza Sf. Episcop Gerard!”
Salutul de bun venit a fost rostit în limbile română și maghiară de către pr. Zoltán Kocsik, director al Liceului Teologic Romano-Catolic Gerhardinum, membru al echipei de organizare, care și-a asumat și rolul de moderator al întâlnirii. „Dragi tineri, vă salutăm cu drag aici, la Cenad, reședința veche a episcopiei. Îl salutăm în mijlocul nostru pe Excelența Sa Iosif Csaba Pál, Episcop diecezan, care a sosit împreună cu noi în pelerinajul pe jos. Vă dorim ca această zi să fie ziua întâlnirilor: a întâlnirii cu Dumnezeu și a întâlnirii cu ceilalți tineri prezenți aici.” – a afirmat părintele Kocsik. În continuare, părintele director a prezentat câteva repere istorice legate de întemeierea vechii Episcopii de Cenad și a explicat în detaliu programul zilei, oferind informații utile despre desfășurarea acestuia.
După o scurtă pauză, tinerii au fost invitați să participe la cateheza ce a purtat un titlu asemănător cu motto-ul întâlnirii – „A porni din nou de la Cristos” -, susținută de pr. Dumitru Daniel, responsabil pentru pastorația tineretului din Dieceza de Timișoara. Pr. Daniel, el însuși originar din Cenad, a avut bucuria de a-i saluta pe cei prezenți în biserica unde a fost botezat. În cateheză, i-a invitat pe tineri la o partidă simbolică de șah, în care piesele, prin rolul lor pe tabla alb-negru, au fost identificate cu câte un Sfânt al Bisericii Romano-Catolice. După cateheză programul a continuat cu două mărturii: în limba maghiară a vorbit Laura Szabó din Dieceza de Zrenjanin/Becicherecul Mare, iar în limba română Iustin Călin, conducătorul corului „Harmonia Christi”. După prânz au urmat momente distractive și spirituale: flashmob, dans, jocuri comunitare și atelier de lucru manual în curtea parohiei Cenad, cântece de laudă, momente de rugăciune în biserică, iar în curtea Bisericii, tinerii au avut și posibilitatea de a se spovedi în diferite limbi, cu participarea mai multor preoți.
Întâlnirea interdiecezană a tinerilor s-a încheiat cu o Sf. Liturghie, care a reunit la altarul bisericii, sarcofagul în care a fost păstrat trupul Sf. Gerard, patru Episcopi și 20 de preoți din Diecezele de Zrenjanin/Becicherecul Mare, Szeged-Csanád și Timișoara. Celebrantul principal al Sf. Liturghii a fost E.S. László Kiss-Rigó, Episcop diecezan de Szeged-Csanád. Au concelebrat: E.S. Mirko Štefković, Episcop diecezan de Zrenjanin/Becicherecul Mare, E.S. Iosif Csaba Pál, Episcop diecezan de Timișoara și E.S. Martin Roos, Episcop emerit de Timișoara, și preoții care i-au însoțit pe tineri. În predica rostită în limba maghiară, E.S. Mirko Štefković, Episcop diecezan, i-a încurajat pe tineri să îndrăznească să pornească mereu de la Cristos: „A porni din nou de la Cristos nu înseamnă că până acum nu am fost pe drumul cel bun, ci înseamnă că în fiecare etapă a vieții noastre trebuie să ne reîntoarcem la Cristos cel viu, care este calea, adevărul și viața. Știm că de fiecare dată când cădem, când simțim că nu putem merge mai departe, avem unde să ne întoarcem: la Cristos. La El găsim mereu puterea pentru un nou început.”
Legat de versetele Evangheliei proclamate de diaconul Péter Baum, în predica rostită în limba română, E.S. Iosif Csaba Pál, Episcop diecezan, a transmis: „Cât de mult am vrea și noi să fim acel «pământ bun», care aduce rod însutit. Isus spune, că pentru aceasta trebuie trei lucruri. Să ascultăm cuvântul lui Dumnezeu cu inima curată și sinceră. Cel de-al doilea: să ascultăm cuvântul cu inimă generoasă. Dacă Isus îmi cere ceva, să dau mai mult, decât îmi cere El. Și cel de-al treilea: să primim cuvântul lui Dumnezeu cu răbdare. Asta înseamnă statornicie în viața de zi cu zi. Dragi tineri, eu vă urez vouă și nouă, tuturora, ca să fim «pământ bun», pentru ca întâlnirea noastră de astăzi, și întâlnirea noastră cu Isus să aducă mult rod în viața noastră.”
La finalul Sfintei Liturghii, Excelența Sa Iosif Csaba Pál, Episcop diecezan de Timișoara, a binecuvântat crucea pelerină a celor trei Dieceze – o cruce înaltă de 2 metri, sculptată în lemn de către un meșter local din Cenad și așezată lângă altar în timpul întâlnirii. Această cruce, care poartă însemnele jubileului Millennium Csanadiense 1030-2030, în anul pastoral 2025-2026 va fi purtată pe rând în toate parohiile Diecezei de Timișoara, cu ocazia diferitelor evenimente. Ulterior, ea va fi predată acelei Episcopii care va găzdui următoarea întâlnire interdiecezană de tineret. Aceasta va fi Episcopia de Szeged-Csanád din Ungaria, iar Excelența Sa László Kiss-Rigó, Episcop diecezan, a adresat deja o invitație cordială tuturor tinerilor de a participa la acest eveniment, care va fi organizat în anul 2026 la Seghedin.
Sâmbătă, 20 septembrie a.c., băncile bisericii din Cenad s-au umplut de tineri care, în această zi, au ales să participe la un eveniment în premieră – dar pe bună dreptate îl putem numi și istoric, fiind prima întrunire de acest gen în istoria vechii Episcopii de Cenad. Dar nu a fost vorba doar de o simplă prezență: cei 400 de tineri au dat mărturie despre credința lor, au cântat și s-au rugat împreună, au străbătut străzile Cenadului, au dansat și s-au jucat în curtea parohiei împreună. Ei au cerut mijlocirea Sfântului Gerard, rugându-se în genunchi în fața altarului; alții și-au primenit sufletele prin Sacramentul Reconcilierii, în curtea bisericii. Un grup format din 25 de elevi ai Liceului Teologic Romano-Catolic Gerhardinum și-au asumat rolul de voluntari: au ajutat la împărțirea gustării, a prânzului și a apei, la menținerea curățeniei, la distribuirea căștilor de traducere și au sprijinit activitatea Biroului Media.
La final pr. Zoltán Kocsik a adresat cuvinte de mulțumire și recunoștință Episcopilor și preoților prezenți pentru celebrarea Sf. Liturghii și însoțirea tinerilor la această întâlnire, pr. Tamás Bene, paroh de Cenad și Beba Veche, gazda evenimentului, Primăriei comunei Cenad, membrilor echipei de organizare din cele trei Dieceze – pr. Elias Ohoiledwarin SVD din Dieceza de Zrenjanin/Becicherecul Mare, pr. Levente Serfőző, paroh de Szeged-Felsőváros, din partea Institutului Catehetic al Diecezei de Szeged-Csanád, domnii Kónya Mihály și Gyuris Gellért din partea biroului de pastorația tineretului din Seghedin, împreună cu Losonczi Gréta; din Dieceza de Timișoara pr. Daniel Dumitru, paroh de Timișoara II Fabric, sr. Erika Mária Bukovics, soră mariană de Schönstatt, referent pentru pastorația tineretului, sr. Margareta Frâncu CJ -, membrilor formației Jelenlét și ai corului „Harmonia Christi”, domnului cantor Béla Kercsó din Cenad, care a sprijinit munca echipei de organizare, precum și parohiei ortodoxe sârbe, din vecinătatea bisericii parohiale romano-catolice, pentru sprijinul acordat în problema conexiunii de internet. Dorim să mulțumim și pe această cale fundației Bethlen Gábor din Ungaria pentru sprijinul acordat, prin care au contribuit la organizarea cu succes a întâlnirii interdiecezane a tinerilor.
Pe urmele Sfântului Gerard și ale înaintașilor, tinerii din cele trei Dieceze au arătat că Biserica trăiește prin comuniune, prin credință și prin bucuria împărtășită, iar Cenadul, locul unde în 1030 a început istoria Bisericii locale, a devenit din nou loc de întâlnire, de binecuvântare și de misiune. (Biroul de presă al Diecezei de Timișoara)
