Episcopul latin de Kiev: Papa invită poporul ucrainean să nu piardă speranța
27.10.2025, Roma (Catholica) - Arhiepiscopul Vitalii Kryvytskyi s-a întâlnit duminică dimineața, 25 octombrie 2025, cu Papa Leon, împărtășind durerea și credința poporului ucrainean în această lungă perioadă de război. Au trecut mai bine de trei ani și opt luni de la invazia rusă la scară largă, iar atacurile asupra orașelor și infrastructurii ucrainene se intensifică din ce în ce mai mult. Recunoștință pentru sprijinul acordat poporului suferind din Ucraina și pentru încurajarea de a nu pierde speranța în aceste vremuri foarte dificile: aceasta este ceea ce Episcopul Vitalii Kryvytskyi, Episcop latin de Kiev-Jhytomyr, i-a exprimat Papei duminică dimineață, având bucuria de a-l întâlni pentru prima dată pe Papa Leon al XIV-lea.
– Excelență, ați avut duminică o audiență cu Papa Leon. Ce ne puteți spune?
– Am avut ocazia să mă întâlnesc cu Pontiful pentru a-i mulțumi pentru rugăciunile sale, pentru iubirea sa față de Ucraina, pentru cuvintele sale, pe care le auzim în timpul omiliilor sale sau în timpul rugăciunii Angelus de duminică: de fiecare dată simțim sprijinul său pentru țara noastră într-un moment atât de dificil. I-am mulțumit pentru mesajele sale atât de clare. I-am mulțumit, de asemenea, pentru sprijin, a cărui amploare poate nu o vom cunoaște niciodată. Am mulțumit, de asemenea, Vaticanului pentru tot ceea ce face pentru refugiații noștri, pentru copiii ucraineni internați la spitalul Bambino Gesù și oriunde poate ajuta țara noastră atât de încercată. L-am întrebat, de asemenea, pe Papa ce ar dori să transmită poporului ucrainean, comunității noastre de Episcopi catolici. Și, bineînțeles, am auzit din nou cuvinte de susținere. Papa ne-a îndemnat să nu pierdem speranța, mai ales acum, în acest An Jubiliar, deși comunitatea internațională – deși caută diferite moduri pentru a rezolva problema noastră, problema acestui război sângeros – încă nu găsește o soluție. Cuvintele sale de susținere au fost pentru mine ca acelea ale unui tată care știe că putem depăși această încercare. În timpul acestei întâlniri, am simțit o mână paternă și pentru aceasta sunt profund recunoscător Sfântului Părinte.
– Excelență, sunteți un tânăr Episcop și locuiți la Kiev, un oraș aflat constant sub bombardamentul rusesc. Ce semnificație a avut această întâlnire pentru dvs personal, ca Episcop, ca preot și, de asemenea, ca părinte spiritual al credincioșilor Dvs?
– Da, Kievul suferă într-adevăr, iar și astăzi a fost o altă noapte dificilă: numeroase bombardamente și incendii pe scară largă. Există răniți, iar în ultimele zile au existat chiar și morți. Pentru mine a fost foarte important să mă întâlnesc cu Sfântul Părinte, fie și numai pentru a-mi da seama că Papa este profund implicat în situația noastră, în pofida faptului că se confruntă cu multe alte provocări. Îmi pot imagina câți, ca mine, merg la el pentru a-și împărtăși dificultățile și a cere sfaturi. Și pentru mine, ca Episcop, a fost foarte important să îl aud vorbind, pentru a putea, la rândul meu, să transmit cuvintele sale credincioșilor noștri.
– Ați făcut parte din delegația Consiliului pan-ucrainean al Bisericilor și organizațiilor religioase care a vizitat Norvegia în perioada 20-22 octombrie. Care a fost scopul acestei vizite? Și cât de important a fost ca reprezentanții diferitelor confesiuni și religii să se reunească pentru această inițiativă?
– Călătoria în Norvegia a fost organizată cu sprijinul Societății Biblice Norvegiene, așa că de data aceasta reprezentanții Consiliului pan-ucrainean al Bisericilor și organizațiilor religioase s-au concentrat în principal pe Bisericile creștine. În timpul altor călătorii similare, noi, ca reprezentanți ai Consiliului, dar și ca reprezentanți ai comunității religioase ucrainene, ne angajăm în așa-numita activitate de advocacy. Unii o numesc „diplomație soft”. Este o oportunitate de a transmite comunității internaționale situația reală din țara noastră de astăzi. Aceste călătorii au și scopul de a transmite un mesaj de recunoștință față de cei care ar dori să știe dacă ajutorul lor ajunge cu adevărat la cetățenii noștri obișnuiți. Și când facem aceste călătorii împreună, reprezentăm tocmai această unitate. Și atunci oamenii pot înțelege că nu este vorba despre o anumită viziune deosebită asupra situației din perspectiva protestanților sau a catolicilor sau a ortodocșilor sau a comunității ebraice sau musulmane: aceste întâlniri vorbesc despre unitate. Și chiar și atunci când întâlnim comunități creștine sau prezentăm Ucraina ca o comunitate creștină, vorbim despre ecumenism în forma sa practică, nu numai academică sau teologică. Nu ne implicăm în discuții teologice, ci este vorba despre ecumenism practic, despre cooperare și despre menținerea aceluiași spirit, ajungând la obiective comune pentru poporul nostru într-o perioadă atât de dificilă.
– Săptămâna viitoare se împlinesc 60 de ani de la declarația „Nostra Aetate” a Conciliului Vatican II privind dialogul cu alte religii. Cât de important este ca diferite confesiuni, diferite religii din Ucraina să colaboreze în această perioadă foarte dificilă pentru țară?
– În vremuri dificile, orice formă de colaborare este binevenită. Știm că diviziunile din cadrul societății noastre nu au făcut decât să dăuneze poporului nostru. Fiind credincioși, înțelegem că avem multe instrumente și modalități de a ne uni. Cred că atunci când vorbim despre dialog, este important să ne amintim că dialogul trebuie inițiat de două părți deschise una față de cealaltă, două părți care se respectă reciproc și nu se etichetează reciproc cu cuvinte precum: „Nu este nimic de discutat cu tine”. Cât despre dialogul religios, nu este vorba despre așa-numitul „amestec religios”, sincretismul care se presupune că unește credințele religioase și susține că sunt toate egale. Absolut nu. Cu toate acestea, așa cum este cazul astăzi în Ucraina, ne confruntăm cu provocări care sunt comune tuturor, indiferent de crezul nostru, de tradițiile noastre religioase. Și când călătorim în anumite țări cu misiunile noastre de advocacy, foarte des tocmai acest factor este decisiv – faptul că vorbim cu o singură voce. Chiar și acum, când ne-am întâlnit cu o comunitate interconfesională și interreligioasă, interlocutorii noștri au fost frapați de faptul că vorbim în mod așa de unanim, completându-ne reciproc. Și în realitate cred că Ucraina de astăzi nu este numai martoră la ceva negativ – mă refer la războiul sângeros în desfășurare, pentru că războiul este întotdeauna negativ – ci suntem martori și la faptul că acest dialog există cu adevărat. Ne respectăm cu adevărat unii pe alții. Vorbim despre factorul pluralității religioase, care caracterizează Ucraina. Aceasta este cu adevărat bogăția noastră. Și mulți oameni pe care îi întâlnim, în special reprezentanți ai diferitelor confesiuni și religii, spun: „Putem învăța de la voi”. Îi mulțumim lui Dumnezeu că ne-a dat acest spirit de înțelegere, pe Duhul Său, astfel încât să putem fi pur și simplu deschiși unii față de alții, la dialog, așa cum am spus mai înainte: nu la sincretism, ci la dialog. Și vedem că în cooperarea noastră există sectoare în care trebuie să lucrăm pentru a realiza binele societății. În primul rând, desigur, pentru poporul nostru, pentru Ucraina, dar și prin împărtășirea acestei experiențe cu ceilalți.
– Aș dori să vă întreb despre Dieceza de Kiev-Jîtomir. Cum se desfășoară munca dvs în prezent în circumstanțe atât de dificile, cu bombardamentele continue? Care sunt principalele linii de acțiune în această etapă a războiului?
– Prima sarcină a Bisericii, indiferent de situația externă, este să nu piardă din vedere prioritățile sale principale: hrănirea credincioșilor cu cuvântul lui Dumnezeu și Sacramente, însoțirea credincioșilor și evanghelizarea. În cazul nostru, când vorbim despre bombardamente, când vorbim și despre înaintarea continuă a trupelor rusești în estul Ucrainei, aceasta este de fapt o provocare foarte mare. Aceasta este crucea noastră de astăzi. În același timp, slujirea noastră pastorală de astăzi are un aspect complet diferit. În special, suntem întotdeauna gata să îi primim pe apărătorii noștri, despre care știm că nu vor mai fi niciodată aceiași ca înainte de război. Suntem chemați să îi ajutăm să se adapteze din nou la societate, ajutăm familiile lor să îi accepte așa cum sunt astăzi. Pentru că, în realitate, ei poartă rănile războiului pe care le-au suferit pentru noi, pentru a ne salva. Pentru că, dacă nu am avea posibilitatea să ne ascundem în spatele lor, ca să spunem așa, nu am sta aici acum. Din partea noastră, avem datoria – subliniez, o datorie – să îi ajutăm să se reintegreze în societate. Trebuie să ajutăm familiile soldaților căzuți sau ale civililor uciși în război. Ei trăiesc în situații extrem de dificile, pentru că nimic material, nici o altă persoană, nu poate pur și simplu să ia locul persoanei celei mai apropiate. Și de aceea suntem chemați să îl ducem pe Dumnezeu la ei, pentru că Dumnezeu vindecă orice rană. Suntem chemați, de asemenea, să spunem cuvintele potrivite pentru ei și pentru noi înșine, adică să îndurăm acest moment dificil și apoi să îi ajutăm pe ceilalți: mamele soldaților căzuți, soțiile lor, copiii lor. Și, bineînțeles, Biserica caută diferite modalități de a-i ajuta. Terapiile oferite de capelanii și lucrătorii noștri parohiali nu sunt frecventate numai de credincioșii noștri. Prin viu grai, vin toți cei care nu găsesc nici o cale de ieșire din durerea lor. Au nevoie să audă: „Nu este pierdut totul. Poți cu adevărat să te ridici și poți trăi pe deplin viața care pare imposibilă astăzi”. Și noi suntem chemați să îl implorăm neîncetat pe Domnul pentru această pace, o pace dreaptă, pentru că ne amintim că numai el este dătătorul unei păci drepte. Astăzi ne amintim de cuvintele Episcopilor de Roma, care spuneau că nu putem face compromisuri cu răul. Trebuie să numim totul pe nume și să ne rugăm lui Dumnezeu să vindece acest rău. De aceea, Biserica se confruntă astăzi cu mari provocări în a împărtăși acest lucru cu alte Biserici locale, cu alți reprezentanți ai Bisericii noastre Catolice, pentru ca și noi să putem vorbi cu o singură voce în acest timp, așa cum spune Faptele Apostolilor când subliniază că creștinii erau „o singură inimă”, pentru că erau uniți de Duhul Sfânt. Așadar, astăzi să îi cerem Duhului Sfânt să ne ajute în acest moment de întuneric să vedem lumina, să vedem căile de ieșire pe care Domnul le-a pregătit pentru noi.
– Ce ați dori să le spuneți catolicilor din întreaga lume?
– Adresându-mă fraților și surorilor în Cristos, în Biserica noastră Catolică, vă rog din toată inima să vă rugați cu fervoare, să intensificați această rugăciune care s-a înălțat către Domnul de ani de zile, dar care astăzi, poate din cauza oboselii, a devenit mai puțin evidentă și activă. Cer această rugăciune, mai ales acum, în ajunul unei alte ierni care se anunță a fi foarte dificilă pentru poporul ucrainean. Cer sprijin concret pentru persoanele noastre care au trebuit să părăsească Ucraina, mai ales având în vedere necesitatea de a supraviețui unei ierni similare cu cele din anii precedenți. Cer sprijin global în diferitele dialoguri și întâlniri internaționale unde se discută probleme legate de Ucraina, de acest război, de căutarea de soluții. Sunt sigur că prin comuniunea noastră, prin rugăciune și unitate spirituală, Dumnezeu va face cu adevărat mai mult. (material Vatican News, tradus de pr. Mihai Pătrașcu pentru Ercis.ro)
