Curs de formare pentru preoții din decanatele de Constanța și Brăila

15.11.2025, București (Catholica) - Joi, 13 noiembrie 2025, la parohia Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul din Cernavodă s-a desfășurat cursul de formare destinat preoților din decanatele din Constanța și Brăila, având tema: „Bunurile temporale ale Bisericii”. Tema este tratată pe larg în cartea a V-a din Codul de drept canonic. Acest curs de formare s-a desfășurat în prezența Excelenței Sale, ÎPS Aurel Percă, Arhiepiscop Mitropolit de București. Participanții au fost salutați mai întâi de către părintele paroh Petru Beșleagă, apoi de către Păstorul Arhidiecezei. Ca orice formare ecleziastică, s-a început cu recitarea Orei Medii, urmată de două prezentări.
Părintele Eduard Giurgi, Vicar Episcopal pentru cler, a ținut prima prezentare intitulată: „Grija parohilor pentru bunurile temporale ale parohiei”. Orientarea prezentării a fost juridico-canonistă, iar subiectele reamintite au fost: obligațiile și drepturile administratorilor (parohilor) referitoare la bunurile temporale ale parohiilor, rolul ordinariului locului (episcopul) care propune colectele, taxele stolare, pedepsele în situațiile de nerespectare a canoanelor din Codul de drept canonic, implicarea credincioșilor laici în susținerea parohiei cu privire la bunurile temporale, voința donatorului ce trebuie respectată și despre patrimoniul stabil și mobil.
Părintele Claudiu Eva, cu responsabilitatea de econom arhidiecezan, a susținut a doua prezentare intitulată: „Idei esențiale despre administrația parohială. Responsabilitatea parohului și gestiunea bunurilor parohiale”. Perspectiva prezentării a fost pastorală. A fost accentuată diferența dintre paroh și parohie atunci când parohul administrează bunurile materiale ale parohiei, ofertele pentru Sfânta Liturghie, Sacramente sau sacramentalii, reprezentarea juridică a parohiei și rolul parohului, administrația ordinară și extraordinară, încredințarea mai multor parohii unui paroh sau mai multor preoți, din cauza lipsei de preoți, vacanța parohiei și administrarea parohiei pe perioada acesteia și registrele și arhivele parohiale. Cursul de formare pentru preoți s-a încheiat cu cuvântul de final al ÎPS Aurel Percă, urmat de rugăciunea Îngerul Domnului.
Le mulțumim părintelui paroh Petru Beșleagă și credincioșilor din parohia Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul din Cernavodă pentru tot efortul depus spre buna desfășurare a cursului de formare pentru preoții din decanatele din Constanța și Brăila. Fie ca bunul Dumnezeu să le răsplătească. (Pr. Mihai Ispas pentru ARCB.ro)
