O sărbătoare a bucuriei la Târgu Lăpuș

27.03.2026, Cluj (Catholica) - Sărbătoarea Bunei Vestiri, 25 martie 2026 – serbare a hramului bisericii „Buna Vestire” din Târgu Lăpuș – a fost prilej al unei mari sărbători în întreg protopopiatul Lăpuș și în întreaga Biserică Română Unită cu Roma, Greco-Catolică. În această zi – a „da”-ului Preasfintei Fecioare Maria, prin care a deschis omenirii căzute calea spre mântuire -, la invitația pr. paroh Silviu Hodiș, Preafericirea Sa Claudiu, Arhiepiscopul Major al Bisericii Române Unite, a binecuvântat capela-muzeu dedicată Cardinalului Iuliu Hossu și bustul Fericitului Episcop greco-catolic martir (amplasat în fața clădirii ce adăpostește capela), care a fost realizat prin grija comunității greco-catolice din Târgu Lăpuș și a păstorului ei. A răspuns invitației de a participa la evenimentul de binecuvântare și har și Preasfinția Sa Vasile Bizău, Episcopul Eparhiei de Maramureș.
Pr. Adrian Avram, protopop de Lăpuș, a întâmpinat Ierarhii cu „un călduros bun venit” și a adăugat: „trăim momente de aleasă bucurie prin prezența Întâistătătorului Bisericii Române Unite cu Roma în mijlocul credincioșilor protopopiatului Lăpuș”. Un salut călduros a adresat Preafericirii Sale Claudiu și Preasfinției Sale Vasile și Vlad Herman, primarul mun. Târgu Lăpuș, alături de care s-a aflat un alt reprezentant al autorităților, Mihalca Vasile Ștefan, primar al com. Copalnic Mănăștur.
Preafericirea Sa Claudiu a răspuns cuvintelor de salut, evocând motivele de bucurie ale acestei sărbători. A invitat la bucurie, cu conștientizarea faptului că „a fost atâta vreme în care Episcopii noștri, preoții noștri nu au putut sluji în libertate. Să-i mulțumim lui Dumnezeu pentru darul libertății, pentru toate darurile minunate”. Păstorul Eparhiei de Cluj-Gherla a mulțumit, totodată, Preasfințitului Vasile „care a venit să fim împreună în această zi de sărbătoare”, amintind participarea Episcopului de Maramureș, în urmă cu 15 ani, și la sfințirea noii biserici parohiale.
În capela „Fericitul Episcop Iuliu Hossu, martir pentru credință” se celebrau Sfintele Liturghii greco-catolice în primii ani după ieșirea la lumină a Bisericii. Ea a rămas – și este și în prezent – un spațiu de celebrare și rugăciune și după mutarea parohiei greco-catolice în noua biserică parohială. Această capelă, acum renovată și înfrumusețată, împreună cu bustul Fericitului Cardinal Iuliu Hossu – a subliniat pr. Silviu Hodiș în cuvântul său de mulțumire din această zi -, reprezintă „semnul de recunoștință al credincioșilor din Târgu Lăpuș pentru înaintașii lor, prin edificarea capelei Iuliu Hossu și prin înălțarea bustului acestui mare sfânt al Bisericii noastre și mare bărbat al neamului românesc”. Atât slujba de binecuvântare a capelei și a bustului Fericitului Arhiereu Iuliu Hossu, cât și Sfânta Liturghie care s-a desfășurat în continuare în biserica „Buna Vestire”, au fost însoțite de cântările corului „Schola Cantorum” al Seminarului Teologic „Sfinții Vasile, Grigore și Ioan” din Oradea, dirijat de maestrul Radu Mureșan, precum și, de slujirea diaconului Ovidiu Marișca, cancelar la Episcopia Greco-Catolică din Cluj, și cea a studenților Seminarului Teologic „Sf. Ioan Evanghelistul” al Eparhiei de Cluj-Gherla.
O procesiune solemnă, în rugăciune, a Ierarhilor, preoților și a mulțimii credincioșilor, de la capela „Fericitul Episcop Iuliu Hossu, martir pentru credință” până la biserica „Buna Vestire” a unit cele două locații – cea dintâi reprezentând istoria, moștenirea trecutului, credința generației martirilor și mărturisitorilor – iar cea de-a doua, Biserica vie, luminoasă, din prezent, care a primit și trăiește această prețioasă moștenire de credință. După sosirea în biserica parohială – procesiunea fiind întâmpinată de glasul clopotelor cântând imnul Preacuratei Fecioare Maria de la Fatima – Ierarhii au celebrat Sfânta Liturghie arhierească, concelebrată de zeci de preoți din Eparhiile de Cluj-Gherla, Maramureș, din alte Eparhii ale Bisericii. Între preoții participanți s-au aflat: pr. Vasile Tofană SJ, Vicar general al Eparhiei de Cluj-Gherla, pr. Adrian Avram, protopop de Lăpuș, pr. Mihnea Gheorghe, protopop de Copalnic-Mănăștur, pr. Anton Vasile Cioba, rector al Seminarului Teologic „Sfinții Vasile, Grigore și Ioan” din Oradea, de asemenea, preoți și frați călugări capucini de la Conventul „Ss. Îngeri Păzitori” din Târgu-Lăpuș, împreună cu pr. Cristinel Ghiurcă, custodele Fraților Minori Capucini din România. Au fost de față și reprezentanți ai celorlalte confesiuni din localitate, precum: pr. Zsolt Székely din Biserica Reformată, credincioși din Biserica Ortodoxă – între ei, primarul orașului Târgu Lăpuș împreună și cu doi dintre consilierii de la primăria din Târgu Lăpuș -, și, de asemenea, un consilier și managerul orașului din Biserica Penticostală.
Întâistătătorul Bisericii Greco-Catolice și-a început cuvântul de învățătură felicitând copiii pentru slujirea lor – erau mulți copii în biserică, în veșminte ce-i asemănau îngerilor -, participarea lor la celebrare fiind una activă, cu mici gesturi simbolice și roluri încredințate lor de către paroh. Ierarhul a felicitat apoi credincioșii și preotul parohiei, „pentru hramul minunat (…) care ne aduce aminte, în primul rând, de Maica Sfântă, de Maica noastră, și ne aduce aminte de bucurie, mai ales astăzi, într-o lume în care bucuria pare să se îndepărteze din sufletele noastre”. A spus: „Cât de minunat este pentru voi să puteți intra în biserică și, mai ales în această zi a sărbătorii Bunei Vestiri să cântați: «Astăzi este începutul mântuirii noastre»”. A invitat preoții și credincioșii să devină, prin credința lor, „o sursă de speranță și de bucurie pentru toți cei din jur”.
În lumina hramului minunat dăruit lor de Dumnezeu, Preafericirea Sa Claudiu a subliniat că este imperativ ca viața să fie trăită „într-o logică a bucuriei”, pentru că „viața noastră pe acest pământ merge în direcția bucuriei”, Împărăția lui Dumnezeu este caracterizată de „o realitate a bucuriei”. Și, pentru că lumea de azi este departe de a oferi motive de bucurie, „atunci noi, creștinii, avem un loc special: această biserică, celelalte biserici sau Catedrale pe care Dumnezeu ni le-a dat. Și, ori de câte ori intrăm aici, suntem chemați să lăsăm la o parte grijile noastre (…). Și „dacă reușim să petrecem mai mult timp în biserică, sau în «biserica sufletului nostru», în rugăciune”, atunci „tot mai mult speranța, bucuria, pacea vor crește în sufletele noastre”.
După celebrarea liturgică, pr. paroh Silviu Hodiș a mulțumit tuturor celor care au răspuns invitației de a lua parte, cu sufletul și rugăciunea, la această zi de bucurie, mulțumind, mai ales, „din toată inima lui Dumnezeu pentru această minunată sărbătoare care a dăruit-o parohiei noastre și orașului nostru”. În semn de recunoștință a oferit Preafericitului Claudiu și Preasfințitului Vasile „două mici simboluri” constând în cărți: Noul Testament tradus de Fericitul Ioan Bălan – apariție recentă a Editurii Galaxia Gutenberg pe care o conduce -, alături de un album despre Maramureș și, de asemenea, o miniatură a bustului Cardinalului Iuliu Hosu. A adăugat faptul că, la ieșire, fiecare credincios va primi câte un mic bust al Cardinalului Iuliu Hossu, o miniatură a bustului binecuvântat în această zi în centrul orașului, „să-l aveți acasă și să-l cinstiți acasă și să-i citiți viața și memoriile, pentru că veți vedea cât de frumos îl arată Iuliu Hossu pe Isus, viu, pe care îl putem atinge”.
Preafericirea Sa Claudiu a dat la final arhiereasca binecuvântare celor prezenți, nu înainte de a mulțumi „din inimă lui Dumnezeu și tuturor” pentru frumoasa zi de sărbătoare plină de binecuvântări. A mulțumit pentru daruri, „dar mai ales pentru darul comuniunii în rugăciune”. S-a încredințat rugăciunilor credincioșilor protopopiatului Lăpuș, încredințându-i că-i are în rugăciune, pentru că, a spus, „aceasta ne ține uniți și aceasta ne ține pe fiecare dintre noi: rugăciunea și dragostea frățească”.
