Întâlnire cu părinţii seminariştilor de la Oradea
15.11.2005, Oradea (Catholica) - În data de 12 noiembrie la Seminarul Teologic din Oradea a avut loc întâlnirea cu părinţii studenţilor teologi, eveniment care deja de trei ani se înscrie într-o continuă tradiţie. Mai mult decât a le vedea ca pe o oră de dirigenţie pentru clasele primare, aceste întâlniri au ca scop crearea unei legături cât mai strânse între părinţii spirituali, formatorii şi părinţii trupeşti, aflăm dintr-un comunicat primit la redacţie.
Întâlnirea a început cu Sfânta Liturghie, celebrată în capela seminarului de către vicerectorul pr. Nicolae Bodea, împreună cu preoţii formatori, la care au participat seminariştii şi părinţii. A urmat o întâlnire în care formatorii au prezentat părinţilor într-o privire de ansamblu, principalele coordonate ale fiecărui an. Vorbind despre viaţa în comunitate, fr. Lucian Leş, prefectul anilor I şi II, a afirmat că aceasta se fundamentează pe trei piloni de susţinere fără de care ţelul propus nu poate fi atins: viaţa de rugăciune, viaţa de studiu şi viaţa de comunitate, trăsături care trebuiesc să strălucească pe faţa seminaristului de azi şi a preotului de mâine. Formarea care se doreşte a se realiza pentru seminarişti este una integrală şi anume umană şi preoţească, adică de discipol al lui Dumnezeu şi de slujitor al aproapelui.
Pr. rector Cristian Sabău a prezentat părinţilor proiectele care au fost realizate în anul trecut şi de asemenea cele în pregătire pentru acest an. Pr. Eduard Roman, administratorul Seminarului, a vorbit mai apoi părinţilor despre chestiuni de natură financiară. Iar la final pr. Nicolae Bodea, prefectul anilor III şi IV a prezentat un cadru general al seminariştilor din respectivele clase. Întâlnirea a continuat cu un prânz festiv în cadrul căruia, un grup de studenţi au destins atmosfera, înveselindu-i pe părinţi cu jocuri, farse şi parodii inspirate din viaţa seminarului.
