Prima Sfântă Împărtășanie la Catedrala Sf. Iosif

28.06.2026, București (Catholica) - O zi de mare bucurie a marcat comunitatea parohiei Catedralei Sf. Iosif, duminică, 7 iunie 2026, când 36 de copii au primit Prima Sfântă Împărtășanie. Sfânta Liturghie a adus împreună familii întregi pentru această sărbătoare unică din viața copiilor.
„Azi e mare sărbătoare, zi ce nu va fi uitată!” – cu aceste cuvinte pline de bucurie a început celebrarea. În cadrul predicii, pr. Ioan Ciobanu, parohul Catedralei, s-a adresat celor mici cu îndemnul de a conștientiza importanța acestei zile speciale, în care l-au primit pentru prima dată pe Isus, prezent real în Sfânta Împărtășanie. „Dragi copii, ochii tuturor sunt îndreptați spre voi, privirile noastre sunt unite cu privirile lui Isus, ale sfinților și ale îngerilor, pentru că ziua de astăzi este cea mai frumoasă zi a copilăriei voastre. V-ați născut într-o familie creștină, iar prin Botez ați devenit membrii Bisericii lui Cristos. Pașii voștri spre Biserică v-au fost îndrumați de părinți, de bunici și de frații voștri mai mari.” Părintele paroh le-a explicat copiilor că spovada face legătura între cele două mari sărbători din viața lor: ziua când au fost botezați și ziua Primei Sfinte Împărtășanii.
În continuare, pr. Ioan Ciobanu s-a adresat copiilor: „Este adevărat că de la altar vă privesc și vă vorbesc, iar voi mă vedeți și mă ascultați? Da. Tot așa de adevărat este că Isus este prezent în Sfânta Împărtășanie, El ne privește și dorește să-l primim cât mai des. Iată ce le spunea Isus apostolilor săi: Lăsați pe copii să vină la mine, căci a lor este Împărăția lui Dumnezeu. La invitația lui Isus urmează răspunsul vostru: Lăsați-ne să mergem cu toții la Isus, căci vrem cu dor nespus să ne oferim în dar la Sfântul său altar.” Totodată, părintele paroh a subliniat importanța formării creștine în familie: „Dragi părinți, au trecut deja câțiva ani de când ați cerut de la Biserica lui Cristos Botezul pentru copiii voștri. Atunci, v-ați angajat să fiți un exemplu bun și să îi ajutați pe copiii voștri să devină creștini buni. Știm cu toții că educația religioasă a copilului începe în familie și se continuă în Biserică, la Școala Inimii lui Isus, unde învățăm cea mai bună învățătură de la cel mai bun Învățător, Isus Cristos.”
Părintele paroh le-a tâlcuit copiilor și semnele primite în această zi: haina albă, care amintește de iertarea păcatului strămoșesc la Botez și de iertarea păcatelor la spovada din ajun, și lumânarea aprinsă, semn al lui Cristos, lumina lumii, de care sunt chemați să se lase luminați toată viața. „Acum sufletul vostru este curat”, le-a spus pr. Ioan Ciobanu. După omilie, copiii au făcut pentru prima dată profesiunea de credință, reînnoindu-și promisiunile de la Botez. După Sfânta Liturghie, copiii și familiile lor s-au bucurat de câteva momente de comuniune în Palatul arhiepiscopal.
