Cardinal François Bustillo: Vindecare
01.07.2026, Iași (Catholica) - La Editura Sapientia din Iași a apărut recent cartea: Vindecare, scrisă de Cardinal François Bustillo și tradusă în limba română de Ioana Barcan. Cartea apare în colecția „Spiritualitate”, în formatul 14×20, are 118 și poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum și de la celelalte librării catolice din țară la prețul de 20 lei.
Adesea ne punem întrebarea: de ce societatea noastră pune preț tocmai pe ceea ce distruge omul? De ce întunericul ce erodează sufletul uman strălucește atât de puternic în ochii lumii? De ce societatea modernă, în loc să înalțe inimile, pare să le închidă într-un cerc vicios de suspiciune și judecată? De ce permitem violenței să înlăture divinul din noi? În fiecare zi, observăm cu câtă ușurință un cuvânt, un gând, sau chiar și un moment de tăcere devin pretexte pentru condamnare. În aceste timpuri pe care le numim ale respectului și ale toleranței, în care fiecare se poate exprima liber, ne surprindem vorbind prea mult despre ceilalți și prea puțin cu ei. Mai rău, ne arogăm dreptul de a vorbi în locul lor. Îi judecăm, îi catalogăm, îi înlăturăm pe cei care sunt diferiți de noi.
În ziua de astăzi avem impresia că, pentru a exista, trebuie să fim informați despre toate, să comentăm totul, să judecăm totul. „Ai auzit?”, „Știi?”: aceste întrebări dau ritmul conversațiilor noastre, în care superficialitatea primează asupra profunzimii. A nu face parte din acest flux neîncetat de știri și opinii aproape că ne-ar da sentimentul că am fi excluși, marginalizați la periferia societății. În acest vârtej social și vacarm publicitar, se instalează o formă insidioasă de superficialitate relațională, care fragilizează legăturile umane. Îi cunoaștem prea puțin pe ceilalți, și totuși ne permitem să-i judecăm rapid. O frază, o opinie pot declanșa o avalanșă de polemici. Din acest motiv se impune întrebarea: mai poate vorbi liber o persoană care este implicată în viața publică – fie ea politică, economică, culturală, artistică, ecleziastică, jurnalistică, sportivă sau asociativă? Ne putem elibera de gândirea unanimă? Avem dreptul să avem o gândire diferită de a majorității și să fim respectați în același timp?
Exprimarea unei convingeri a devenit un exercițiu periculos, în care fiecare cuvânt trebuie cântărit, fiecare intervenție calculată minuțios. Desigur, reflecția trebuie să preceadă întotdeauna exprimarea. Dar cum am ajuns la o astfel de teamă? Am instituit un tribunal virtual în care fiecare om este, pe rând, judecător și acuzat, în care cea mai mică greșeală devine un pretext pentru atac, în care teama de linșaj reduce sufletele la tăcere. Unde este libertatea noastră? Spre ce se îndreaptă? Știm că orice opinie va stârni și adeziune și opoziție. Așa stau lucrurile în mod natural. Dezbaterea ideilor, atunci când este sănătoasă, formează mințile și favorizează respectul reciproc. Dar astăzi, exprimarea unor gânduri, departe de a fi ocazia unui dialog constructiv, poate declanșa o ostilitate brutală, alimentând frica și semănând diviziunea.
Oare porunca din Evanghelie „Iubiți-vă unii pe alții” (In 15,12) s-a transformat în „Urâți-vă unii pe alții”? Prea des avem impresia că ascultarea celorlalți a cedat locul invectivelor, iar cuvântul a devenit un instrument de judecată mai degrabă decât un mijloc de întâlnire. Sfântul Iacob ne îndemna însă astfel: „Fiecare om să fie prompt la ascultare, încet la vorbire și lent la mânie” (Iac 1,19). Rețelele sociale, care ar fi putut fi spații de dialog, par, dimpotrivă, să încurajeze emotivitatea în detrimentul reflecției. Marketingul domnește ca un stăpân implacabil. Dar trebuie oare să demonizăm aceste noi mijloace de comunicare? Sigur că nu. Ele nu sunt decât instrumente, nici bune, nici rele în sine. Ce contează cu adevărat este modul în care le folosim. Ce facem cu informația? Cum o utilizăm?
Comunicarea trebuie să fie educată pentru a fi civilizată. Se spune că a ști înseamnă a putea. Dar o cunoaștere ce nu e bine stăpânită poate deveni o armă distructivă. Câți dintre cei care se exprimă prin intermediul rețelelor cunosc principiile etice ale jurnalismului, cum ar fi cele enunțate în Declarația de la München? Societatea noastră suferă de o lipsă de corectitudine, în care dinamica primitivă a dominatorului dominat, a prădătorului și a prăzii, prevalează asupra comportamentelor evoluate, marcate de bunătate și respect. Cu toate acestea, așa cum ne amintea Platon: „Este imposibil ca lumea să devină mai bună dacă omul însuși nu devine mai bun”.
Valori fundamentale, care pe vremuri erau considerate evidente – cumpătarea, discreția, reflecția, respectul pentru demnitatea celuilalt, onoarea, caracterul, pudoarea, politețea -, par să se evapore în favoarea unui impact imediat, adesea crud. Această reflecție nu se vrea a fi nici o lecție de morală, nici o pledoarie, ci împărtășirea unei îngrijorări și, mai ales, a unei speranțe. O societate mai bună este posibilă. Trebuie să reparăm ceea ce a fost distrus. Credem că relațiile noastre, adesea dure, nedrepte și intransigente, pot evolua. Că pot fi adaptate, îmbogățite cu valori pozitive și constructive, pentru a ieși din această dificultate afectivă ce a cuprins vremurile noastre. Credem în mesajul mântuitor al Evangheliei.
Viața noastră în comunitate, marcată de atâta asprime, ne epuizează. Nu este ceea ce ne-am dori. Sperăm la o societate diferită: binevoitoare, senină, pașnică. Acestui mare proiect relațional și spiritual vrem să ne dedicăm energiile. Sub privirea lui Dumnezeu. (Cardinal François Bustillo)
