Prima ediție a Întâlnirii Naționale a Corurilor de Tineret Catolice s-a încheiat la Timișoara

21.07.2026, Timișoara (Catholica) - După trei zile de program intens petrecute împreună la Timișoara de sute de tineri coriști din Diecezele romano-catolice și Eparhiile greco-catolice din România, a sosit și momentul final, cel al despărțirii. Participanții la prima ediție a Întâlnirii Naționale a Corurilor de Tineret Catolice s-au reunit duminică, 19 iulie a.c., în Domul Sf. Gheorghe, Catedrala Romano-Catolică din Timișoara, pentru a participa la Sfânta Liturghie pontificală de încheiere a evenimentului – un moment de mulțumire adus lui Dumnezeu pentru zilele petrecute împreună.
Sfânta Liturghie a fost celebrată de E.S. László Böcskei, Episcop romano-catolic de Oradea și președintele Conferinței Episcopilor din România, alături de E.S. Iosif Csaba Pál, Episcop diecezan de Timișoara, E.S. Martin Roos, Episcop emerit de Timișoara, preoții însoțitori ai corurilor participante și alți preoți din Dieceza de Timișoara. Cadrul muzical a fost susținut de corurile reunite ale tinerilor, sub conducerea dirijorilor Don Maurizio Lieggi și sr. Cristina Alfano, conferind celebrării o solemnitate aparte. În omilie, E.S. László Böcskei, Episcop romano-catolic de Oradea, i-a invitat pe tineri să păstreze vie experiența acestor zile și să devină mărturisitori ai lui Cristos în comunitățile lor, prin slujirea în corurile parohiale și prin darul muzicii oferit Bisericii.
„Am venit la o Sfântă Liturghie de mulțumire, în care simțim cât de mult îi suntem datori lui Dumnezeu pentru tot ceea ce ne oferă și pentru felul în care ne surprinde, dăruindu-ne aceste clipe de întâlnire, clipe care devin o laudă adusă lui Dumnezeu. Sperăm ca ele să aibă ecou și în viața noastră, în zilele care urmează. În aceste zile s-a vorbit mult și, în acest context, îmi amintesc de cuvintele Preasfințitului Episcop Virgil, care vorbea despre muzică, despre artă și despre frumusețe. Sunt cuvinte amintite adesea la această întâlnire și care reprezintă o chemare și o provocare pentru noi toți: să nu rămână doar o teorie, ci să devină un stil de viață. Căci muzica, frumosul și arta îi apropie pe oameni. Ele creează punți între oameni. M-am bucurat să aud vorbindu-se și despre o pastorație prin cultură, prin artă și prin muzică. Dragi coriști, dragi dirijori, acest lucru se întâmplă atunci când, prin corurile noastre și prin muzica voastră, nu doar îi încântați pe cei care vă ascultă, ci îi ajutați să iasă puțin din cotidian și să îmbrace haina de sărbătoare a sufletului. Astfel, ei devin mai sensibili și mai apropiați de Dumnezeu. Dumnezeu să vă binecuvânteze pentru această slujire. Să nu obosiți, să-i încurajați și pe alții și să-I cântați mereu cu bucurie Domnului!”, a transmis Episcopul de Oradea.
La final, au fost adresate mulțumiri Episcopilor, preoților, dirijorilor, voluntarilor, echipei de organizare și tinerilor coriști. În semn de apreciere pentru slujirea sa în domeniul muzicii sacre, E.S. László Böcskei i-a înmânat Mons. Marco Frisina o plachetă din partea Conferinței Episcopilor din România. Prof. Iustin Călin, organizatorul întâlnirii, a primit o diplomă de recunoștință din partea Episcopiei Romano-Catolice de Timișoara, care i-a oferit, de asemenea, acoperirea integrală a costului biletului de avion pentru participarea la Întâlnirea Mondială a Tinerilor de la Seul, din anul 2027. Prin această Sfântă Liturghie s-a încheiat prima ediție a Întâlnirii Naționale a Corurilor de Tineret Catolice – zile de har, prietenie și bucurie trăite împreună în jurul lui Cristos și al muzicii sacre, în care sute de voci au devenit un singur glas de rugăciune. (Biroul de presă al Episcopiei de Timișoara)
