Vizită pastorală a PS Iosif Păuleț în comunitatea din Săbăoani

21.07.2026, Iași (Catholica) - În perioada 14-19 iulie 2026, comunitatea din Săbăoani a trăit zile de har, avându-l în mijlocul ei pe Preasfințitul Iosif Păuleț, Episcop de Iași, însoțit de pr. Iosif Enășoae. Vizita pastorală a început cu salutul de bun venit al părintelui paroh Irinel, care și-a exprimat bucuria și recunoștința credincioșilor din Săbăoani, inspirat fiind de cuvintele Psalmului 118,26: „Binecuvântat este cel care vine în numele Domnului!” A mai subliniat faptul că prezența Preasfințitului Iosif Păuleț este un prilej de comuniune și unire fraternă.
PS Iosif Păuleț a dorit ca începutul vizitei pastorale să aibă loc în biserica-mamă, „Sfântul Mihail”, exprimându-și bucuria de a se afla în mijlocul comunității asemenea unui părinte care vine să-și reîntâlnească familia. În mesajul său adresat credincioșilor, PS Iosif Păuleț a precizat că a venit în mijlocul comunității din Săbăoani pentru a întâlni o singură familie, alcătuită din cele patru parohii și ne-a îndemnat pe toți să păstrăm și să cultivăm unitatea, trăind-o în diversitatea darurilor primite. A amintit, de asemenea, că adevărata unitate își găsește izvorul și puterea în Cristos. În acest context, a făcut referire și la tema Anului Pastoral 2025-2026 – „Euharistia ne hrănește speranța” – evidențiind că tocmai participarea la Euharistie întărește comuniunea dintre credincioși și ne ajută să rămânem uniți în Cristos.
După celebrarea Sfintei Liturghii, PS Iosif Păuleț a intrat în dialog cu cei prezenți. Prin întrebările adresate credincioșilor, Episcopul a dorit să cunoască mai bine viața comunității din Săbăoani: ce reprezintă pentru noi apartenența la această comunitate, care sunt bogățiile noastre spirituale, dar și provocările pe care le întâmpină familiile și tinerii noștri. Totodată, ne-a invitat să îi împărtășim așteptările pe care le avem de la preoți și de la Episcopi, precum și ce valori spirituale dorim ca aceștia să le transmită generațiilor viitoare.
În zilele de miercuri, joi și vineri, Preasfinția Sa a vizitat parohiile „Regina Sfântului Rozariu”, „Sfântul Iosif Muncitorul” și „Înălțarea Sfintei Cruci”. Vizita în parohia noastră, „Sfântul Mihail”, a avut loc sâmbătă, 18 iulie. Încă de la primele ore ale dimineții, PS Iosif Păuleț a fost în vizită la trei bolnavi din comunitate. Într-o atmosferă de apropiere sufletească și cu grijă părintească, le-a adresat cuvinte de încurajare și speranță, fiind primit în mijlocul familiilor care îi înconjurau pe aceștia cu grijă și iubire. În perioada 13-18 iulie, în parohia „Sfântul Mihail” s-a desfășurat Campusul copiilor, la care au participat aproximativ 250 de copii și tineri. Prezența PS Iosif Păuleț în comunitate a constituit pentru aceștia un moment deosebit, Preasfințitul fiind întâmpinat cu mult entuziasm și bucurie. În cuvântul adresat lor, Preasfințitul i-a încurajat să crească în credință și în iubire față de Dumnezeu și de aproapele, subliniind că ei reprezintă viitorul Bisericii și al țării noastre.
Programul vizitei pastorale a continuat cu vizita la Grădinița „Sfânta Ana”, condusă și administrată de Surorile din Congregația Jesu, precum și la Centrul de Îngrijire la Domiciliu din Săbăoani, din cadrul Asociației Centrului Episcopul diecezan Caritas, Iași. În ambele locuri, PS Iosif Păuleț a apreciat misiunea desfășurată în slujba educației și a îngrijirii aproapelui. Credincioșii care au dorit, au avut posibilitatea de a se întâlni în mod personal cu PS Iosif Păuleț în cadrul unor audiențe particulare. Un moment de reculegere a avut loc în capela cimitirului din Săbăoani, unde PS Iosif Păuleț, împreună cu preoții din cele patru parohii, s-au rugat pentru preoții care au slujit de-a lungul timpului în această comunitate, precum și pentru toți credincioșii răposați.
Momentul culminant al zilei l-a constituit celebrarea Sfintei Liturghii, în cadrul căreia întreaga comunitate s-a adunat în jurul altarului pentru a celebra Euharistia. După Sfânta Liturghie, Preasfințitul s-a întâlnit cu membrii celor două consilii parohiale și în particular cu fiecare angajat al parohiei „Sfântul Mihail”. Duminică, 19 iulie, a avut loc încheierea vizitei pastorale cu celebrarea Sfintei Liturghii pontificale împreună cu toți preoții și credincioșii din comunitate. La încheierea cuvântului de învățătură, PS Iosif Păuleț ne-a adresat trei îndemnuri de suflet: 1. Să păstrăm vie credința moștenită de la bunici și înaintași; 2. Să ne iubim preoții și să ne rugăm pentru ei; 3. Să nu încetăm niciodată să se adunăm în jurul altarului, prețuind Sfânta Liturghie și Sfânta Euharistie, izvorul unității și al speranței.
PS Iosif Păuleț s-a rugat ca bunul Dumnezeu să reverse din belșug harul său asupra întregii comunități, astfel încât toți să rămânem tari în credință, statornici în iubire și neclintiți de speranță. La încheierea Sfintei Liturghii, părintele paroh Irinel a adresat un cuvânt de mulțumire tuturor celor care au contribuit la buna desfășurare a vizitei pastorale. Și-a exprimat recunoștința față de fiecare credincios în parte pentru participare și implicare, mulțumind, în mod deosebit, corului și fanfarei pentru animarea solemnă a celebrării liturgice. Totodată, i-a adus calde mulțumiri părintelui Iosif Enășoaie pentru slujirea sa la scaunul de spovadă în aceste zile, și în numele întregii comunități, l-a asigurat pe PS Iosif Păuleț de profunda prețuire, respectul și recunoștința credincioșilor din Săbăoani.
După Sfânta Liturghie, Episcopul de Iași a stat de vorbă cu toți coriștii din cele patru parohii ale comunității, binecuvântându-ne și încurajându-ne în această frumoasă slujire. Cu inimile pline de recunoștință pentru această vizită pastorală, ne rugăm ca Bunul Dumnezeu să ne dăruiască harul de a rămâne uniți în jurul lui Cristos, trăind în iubire, după îndemnul părintesc al Preasfințitului Iosif Păuleț. (Camelia Fechetă pentru Ercis.ro)
