Arhiepiscopul Gallagher: Poporul ucrainean inspiră speranță în mijlocul suferinței
23.07.2026, Vatican (Catholica) - Ultima zi a misiunii Arhiepiscopului Paul Richard Gallagher în Ucraina a fost marcată de o călătorie lungă: aproape 900 de kilometri pe șosea, de la Kiev la Cracovia, trecând prin Lviv. Pe parcursul vizitei sale de șase zile în această țară, aflată în război din 2014 și care suferă de pe urma invaziei rusești pe scară largă din februarie 2022, secretarul Sfântului Scaun pentru Relații cu Statele și Organizațiile Internaționale a avut numeroase întâlniri politice, instituționale, ecleziale și pastorale.
Scopul principal al călătoriei a fost participarea la celebrările care au marcat cea de-a 35-a aniversare a restabilirii structurilor Bisericii Catolice Latine la Sanctuarul Marian din Berdicev. Celebrările, la care au participat mii de credincioși, au avut loc duminică, 19 iulie. Trimis de Papa Leon al XIV-lea cu această ocazie specială, Arhiepiscopul Gallagher a fost martor direct al suferinței și epuizării poporului, dar și al hotărârii acestuia de a reconstrui, al dorinței profunde de a avea parte de o pace dreaptă și al dorinței de a reveni cât mai curând posibil la o viață normală.
Într-un interviu acordat Vatican Media cu puțin timp înainte de a pleca de la Cracovia spre Roma, Arhiepiscopul a reflectat asupra experienței trăite, analizând ce mai poate face Sfântul Scaun pentru a ajuta poporul ucrainean, pentru a favoriza condițiile propice încetării ostilităților și pentru a contribui la restabilirea unui climat de reconciliere. De asemenea, a împărtășit impresiile personale care l-au marcat cel mai profund.
– Excelență, misiunea dvs pastorală și diplomatică în Ucraina, care a început joia trecută, se apropie acum de final. Au fost câteva zile și întâlniri foarte intense. Ați vizitat țara pentru prima dată în 2022, la doar câteva luni după izbucnirea războiului pe scară largă, iar acum v-ați întors după mai bine de patru ani și jumătate de conflict. Ce țară ați găsit și ce sentimente ați întâlnit?
– În primul rând, permiteți-mi să mulțumesc tuturor celor care au făcut posibilă această vizită: mai presus de toate, Domnului, care ne-a călăuzit; apoi, desigur, autorităților ucrainene, care ne-au întâmpinat la graniță și au făcut tot posibilul pentru a ne facilita călătoria, asigurându-ne în același timp securitatea; Bisericii Greco-Catolice și Bisericii Catolice Latine; și, bineînțeles, Nunțiului apostolic, Arhiepiscopul Visvaldas Kulbokas, împreună cu colaboratorii săi, care ne-au primit și ne-au sprijinit pe tot parcursul șederii noastre.
Așa cum ați menționat, vizita mea a avut atât un scop pastoral, cât și unul diplomatic. În primul rând, am fost trimis să particip la celebrările de la Berdicev, care au coincis și cu cea de-a 25-a aniversare a vizitei Papei Ioan Paul al II-lea. Am găsit acolo un puternic spirit de comunitate și de sărbătoare, o devoțiune profundă și o intensitate a credinței care îi determină pe oameni să se întoarcă tot mai mult către Dumnezeu, implorându-I ajutorul.
Din punct de vedere diplomatic, ne-am întâlnit cu autoritățile, inclusiv cu ministrul interimar al Afacerilor Externe și cu președintele Volodimir Zelenski, și am ascultat numeroase mărturii despre suferințele îndurate de populație. Nu există nici o îndoială: epuizarea provocată de această violență este clar vizibilă. În același timp, însă, întâlnești un popor hotărât și rezistent, pe deplin conștient de numeroasele sacrificii făcute de concetățenii săi pentru binele țării lor.
Ceea ce m-a impresionat și m-a emoționat cel mai mult a fost curajul oamenilor, hotărârea lor, precum și credința lor în Dumnezeu Tatăl. Există o hotărâre fermă de a duce o viață cât mai normală cu putință: de a continua să muncească, de a avea grijă de copiii lor, de a se îngriji de bătrâni și de a promova solidaritatea cu cei care au suferit în urma bombardamentelor. Am fost profund impresionat de noblețea spiritului lor și de hotărârea lor de a-și păstra libertatea și independența.
– Duminică ați prezidat celebrarea sărbătorii Fecioarei Maria de pe Muntele Carmel la Sanctuarul din Berdicev. Au fost prezenți mii de oameni, în ciuda dificultăților războiului și a greutăților personale. Mulți vârstnici și persoane cu dizabilități au făcut această călătorie. Ce semnificație are acest lucru într-un astfel de moment?
– A fost emoționant să fiu martor la profunzimea devoțiunii acestui popor față de Fecioara Maria. Berdicev este un Sanctuar istoric care a primit pelerini de generații întregi. În vremuri de încercări și greutăți, le oferă o stâncă pe care să se sprijine.
A fost deosebit de important pentru ei să se adune acolo deoarece, în ultimii ani de război, nu a fost posibilă celebrarea Liturghiei în aer liber, în curtea deschisă a Sanctuarului. Liturghia a trebuit să se limiteze la interiorul bisericii, unde nu puteau fi găzduite decât câteva zeci de persoane. Duminică, în schimb, mii de oameni s-au adunat cu bucurie pe peluză. Au fost recunoscători pentru prezența unui reprezentant al Papei, prin intermediul căruia au simțit apropierea Sfântului Părinte. În același timp, au fost profund concentrați asupra rugăciunii și asupra actului lor de devoțiune față de Maica Domnului, plini de speranța că mijlocirea ei va putea cu adevărat să pună capăt acestui război teribil.
– Unul dintre cele mai emoționante aspecte ale misiunii a fost vizitele dvs la locurile bombardate, la memorialul din Maidan și la oamenii care au suferit pierderea celor dragi sau au văzut cum le-au fost distruse casele. În 2022 ați vizitat, de asemenea, Bucea, Irpin și Vorzel. Cum este posibil să înduri toate acestea atât de mult timp? În omilia dvs de la Berdicev ați vorbit despre puterea răului și despre prezența Celui Rău…
– Credința i-a susținut pe acești oameni. Ei sunt convinși – și o spun deschis – că luptă nu doar pentru Ucraina, ci pentru întreaga Europă. Cred că simt că nu au altă alternativă. Pentru ei, aceasta este o luptă pentru însăși supraviețuirea națiunii lor. Desigur, știm că există opinii diferite cu privire la anumite chestiuni istorice care stau la baza pozițiilor părților implicate. Dar realitatea de astăzi este că această țară dorește pur și simplu să rămână ceea ce era înainte de război, iar din acest motiv poporul său este pregătit să sufere.
Este sfâșietor să vezi și să afli câți oameni au murit, precum și să privești fotografiile expuse la monumentele comemorative ale celor a căror soartă rămâne încă necunoscută – fie că sunt în viață, fie că nu se știe unde se află rămășițele lor. Acest lucru atinge fiecare inimă.
Prin aceste monumente comemorative, însă, oamenii doresc să dea mărturie despre curajul soldaților și să-și exprime solidaritatea cu toți cei care suferă sub bombe, rachete și drone. Pentru noi, cei care trăim în pace, este dificil chiar și să ne imaginăm ce înseamnă să te culci în fiecare seară fără să știi dacă te vei trezi a doua zi dimineață din cauza unui alt bombardament, sau să trăiești fiecare zi întrebându-te dacă nu cumva ar putea fi ultima. Este greu – aproape imposibil – de înțeles, și totuși aceasta este realitatea lor de zi cu zi.
– Care au fost rezultatele întâlnirilor dvs politice și instituționale? Și ce provocări poate Sfântul Scaun să continue să abordeze în mod concret?
– În cadrul întâlnirilor noastre cu autoritățile, am întâlnit o profundă recunoștință pentru apelurile și cuvintele Sfântului Părinte, iar acest lucru este o sursă de încurajare pentru noi. Ei se simt susținuți de apropierea manifestată mai întâi de Papa Francisc și acum de Papa Leon. Acest lucru încurajează Sfântul Scaun să-și reînnoiască angajamentul față de dialogul cu comunitatea internațională și cu autoritățile ruse și să-și continue eforturile umanitare, precum misiunea încredințată Cardinalului Matteo Maria Zuppi, care continuă să lucreze pentru repatrierea copiilor, a prizonierilor și a civililor.
Pentru mine, aceasta a fost o experiență profund pozitivă. Dincolo de efortul logistic și de lunga călătorie necesară pentru a ajunge în Ucraina, mi-a permis să ating cu propriile mâini realitatea lumii de astăzi. Trebuie să ne amintim că nu toată lumea trăiește așa cum trăim noi în Italia sau în Anglia mea natală. În lumea noastră de astăzi există o realitate sumbră și tulburătoare. Nu trebuie să cedăm. În felul nostru, și noi suntem chemați să ne străduim, contribuind cu mijloacele de care dispunem, la construirea păcii.
– Mulți oameni v-au întrebat când va vizita Papa ceea ce Papa Francisc numea adesea „Ucraina martirizată”. Ce răspuns le puteți da?
– Aproape toți cei pe care i-am întâlnit mi-au pus această întrebare. Răspunsul meu este foarte simplu. Sfântul Părinte ia această invitație foarte în serios. Din partea noastră, vom continua să analizăm condițiile necesare pentru a stabili momentul potrivit și modul cel mai adecvat în care o astfel de vizită să aducă cele mai mari roade posibile pentru Ucraina și pentru pacea în lume.
– Vedeți vreo speranță ca părțile să ajungă măcar la un armistițiu în viitorul apropiat?
– În aceste zile am observat o puternică determinare din partea ucraineană de a depune eforturi în acest sens. Mi-e greu să spun dacă acest lucru se va putea realiza în viitorul imediat, dar trebuie să continuăm să lucrăm în această direcție.
În același timp, așa cum am văzut la Sanctuarul din Berdicev – și așa cum ne amintește istoria acestui loc remarcabil de devoțiune mariană, renumit pentru numeroasele vindecări raportate -, nu ar trebui să excludem niciodată posibilitatea unui miracol.
– În încheiere, îmi permiteți să vă adresez o întrebare mai personală? Când vă veți întoarce acasă, ce imagine veți păstra în suflet? Ce amintire va rămâne mai presus de toate celelalte?
– Da. Este imaginea blocurilor de locuințe și a caselor distruse de bombardamente. Am vizitat un astfel de cartier în Kiev, pe strada Bratstva Tarasivtsiv, împreună cu autoritățile locale și reprezentanții UNHCR. M-a făcut să-mi dau seama – și am trăit-o personal – cât de diferit este să vezi imagini la televizor, așa cum facem cu toții în fiecare zi, și să te afli fizic în locurile unde, cu doar câteva zile în urmă, trăiau familii și oameni obișnuiți ca noi.
Când vezi în jurul tău oamenii dezorientați și disperați care au locuit acolo și au pierdut totul – fețele lor, expresiile lor, dar și speranța tăcută pentru zile mai bune care încă le strălucește în ochi – acestea sunt imagini care îți rămân în minte pentru totdeauna.
