Frate Soare – o aplicație dedicată Sfântului Francisc de Assisi și spiritualității franciscane

28.07.2026, Roman (Catholica) - „Frate Soare” este aplicația gratuită gândită de pr. Clement Tălin OFMConv. pentru a aduce rugăciunea, calendarul și moștenirea Sfântului Francisc de Assisi direct pe telefon, fără cont și fără reclame. În Anul Jubiliar Franciscan – deschis la 10 ianuarie 2026, la 800 de ani de la „nașterea pentru cer” a Sfântului Francisc din Assisi -, spiritualitatea Sărăcuțului și-a găsit locul și pe telefon.
Sfântul din Assisi s-a folosit fără rețineri de mijloacele vremii lui: a predicat în piețe, în fața mulțimilor adunate, iar pe frați îi numea „crainicii Domnului”, trimițându-i să cânte pe drumuri și să miște inimile oamenilor spre pace. În „Scrisoarea către conducătorii popoarelor”, le cerea mai marilor cetăților și consulilor: „De aceea, vă sfătuiesc insistent, să aduceți Domnului atâta cinste în mijlocul poporului încredințat vouă, încât, printr-un sol sau printr-un alt semn, tot poporul să fie îndemnat în fiecare seară să-i aducă laude și mulțumiri Atotputernicului Dumnezeu.”
În mod asemănător, cineva s-a gândit că acel îndemn simplu la rugăciune, pe care Francisc voia să-l facă auzit în viața de zi cu zi a oamenilor, poate ajunge astăzi la noi și prin telefon. Așa s-a născut „Frate Soare” (iOS/Android), aplicația gratuită creată de pr. Clement Tălin OFMConv, gândită pentru toți cei care iubesc carisma franciscană și vor să se apropie mai mult de Dumnezeu și de Biserică prin mijlocirea Sfântului Francisc. Aplicația a apărut dintr-un motiv dublu: dorința de a veni în ajutorul celor care iubesc deja spiritualitatea franciscană și de a-l face cunoscut pe Francisc și altora. Aplicația este un dar oferit cu ocazia acestui Jubileu, pentru ca mesajul și idealul de viață al Sfântului din Assisi să ajungă mai ușor la oamenii de astăzi.
„Frate Soare” este organizată simplu și intuitiv, astfel încât rugăciunea, moștenirea franciscană și resursele utile pentru credință să fie mereu la îndemână, direct pe telefonul tău: Acasă – locul de unde pornește totul: ziua ta de rugăciune, cu gândul și provocarea zilei; Rugăciuni – novene, devoțiuni și rugăciuni pentru fiecare zi; Bibliotecă – Scrierile Sfântului Francisc, povestirile din Patericul franciscan și biografia lui, pentru cei care vor să-l cunoască mai profund, nu doar să-l invoce; Calendar franciscan – sfinții, fericiții familiei franciscane și sărbătorile ei, grupate lună de lună, ca să nu-ți scape nici o zi importantă; Comunitate – instituțiile și comunitățile Provinciei Franciscane Conventuale „Sfântul Iosif” din România, cauzele de beatificare și canonizare aflate în desfășurare, publicațiile și organizațiile Provinciei, resurse (Breviarul, Biblia Catolică, Catehismul Bisericii Catolice, Codul de Drept Canonic), chiar și Necrologul; Setări – aspect, notificări zilnice, favorite și o secțiune de donații – pentru cine dorește să susțină proiectul, vocațiile franciscane, formarea de noi frați și pastorația tinerilor.
Poate cel mai frumos lucru din „Frate Soare” este felul în care își respectă utilizatorul: nu se impune, ci îi propune un ritm, asemenea celui care însoțea ziua fraților minori. Dimineața primești gândul zilei și rugăciunea de dimineață. La amiază, un scurt memento pentru Angelus – clopotul acela tăcut care ne cheamă, de secole, să ne oprim câteva clipe din activitățile noastre. Seara, rugăciunea de seară și un gând frumos înainte de a merge la odihnă. Iar în zilele rare, dar mari, ale calendarului franciscan – de exemplu Sfântul Francisc, Stigmatele, Sfânta Clara – primești o a patra notificare, distinctă, pentru sărbătoarea respectivă. Toate acestea pornesc direct de pe telefon, fără internet. Nu ai nevoie de cont, nu trimiți date nicăieri, nimeni nu urmărește ce citești și nu vei da niciodată peste o reclamă.
„Frate Soare” se adresează tuturor celor care îl iubesc pe Sfântul Francisc, doresc să-l cunoască mai bine sau abia acum îi descoperă mesajul. Francisc, „fratele minor”, rămâne și astăzi un ghid simplu și apropiat, care ne invită să privim lumea cu alți ochi și să recunoaștem în fiecare făptură un frate sau o soră. Un telefon poate deveni la fel de ușor o sursă de risipire a atenției sau un instrument care ne ajută să ne oprim și să ne rugăm. „Frate Soare” încearcă să facă tocmai acest lucru: nu să adauge încă un motiv de distragere, ci să strecoare în ritmul zilei un îndemn simplu, la ore fixe – să te oprești pentru câteva clipe, să respiri și să te rogi. (Fr. Vlad-Bogdan Bejan OFMConv pentru OFMConv.ro)
