Sărbătoarea hramului Catedralei „Adormirea Maicii Domnului” din Iași

18.08.2026, Iași (Catholica) - Sărbătoarea catedralei vechi din Iași, cu hramul Adormirea Maicii Domnului, a fost celebrată duminică, 16 august 2026, începând cu ora 11, printr-o Sfântă Liturghie solemnă pontificală, prezidată de PS Iosif Păuleț în Catedrala „Sfânta Fecioară Maria, Regină”. Au fost prezenți la altar PS Claudio Cipolla, Episcop de Padova (Italia), PS Ulrich Neymeyer, Episcop de Erfurt (Germania), PS Petru Gherghel, Episcop emerit de Iași, preoți din străinătate și din Episcopie. Cântările au fost animate de corul mare al catedralei. Pe cei prezenți, în special pe oaspeți, i-a salutat în limba română și în limbile italiană și germană pr. Daniel Iacobuț, paroh și decan, subliniind colaborarea frumoasă și fructuoasă de care se bucură Dieceza de Iași cu celelalte Dieceze.
A amintit că sărbătoarea Adormirea Maicii Domnului este a întregii Dieceze, iar strălucirea de care a avut parte Fecioara Maria ajunge asupra celor care o caută în rugăciune. După proclamarea lecturilor și a Sfintei Evanghelii, a urmat predica rostită de PS Ulrich Neymeyer, în limba germană, cu traducere alternativă în limba română. Episcopul german a vorbit despre misterul Mariei și despre darul de a fi fost înălțată cu trupul și sufletul la cer: „Fericirea pe care o trăiește Maria și pe care o simțim și noi este atât de mare încât nu mai rămâne loc pentru tristețea despărțirii.”
De ce a avut acest privilegiu unic? Deoarece „ea s-a încredințat lui Dumnezeu cu întreaga sa existență. S-a deschis realității Sale ascunse, astfel încât Dumnezeu s-a făcut om în ea. Ea l-a născut și l-a crescut pe Fiul lui Dumnezeu. Deși din exterior Isus era un om obișnuit, ea cunoștea adevăratul Său mister. Cât de mult trebuie să-și fi dorit să-l poată vedea și pe Dumnezeu, Tatăl lui Isus Cristos, și ce fericire imensă a însemnat pentru ea faptul că, în ziua morții și a învierii sale, a fost condusă de la credință la vedere!”, a mai spus PS Ulrich. El a conchis făcându-i conștienți pe toți că fac parte dintre popoarele care o numesc fericită, așa cum a cântat ea în Magnificat: „Iată, de acum toate popoarele mă vor numi fericită!”
În cadrul celebrării, la ofertoriu, credincioșii comunității catedralei au adus darurile lor. Au adus pâine și vin, dar și inimile lor, iar în inima acestei comunități arde devoțiunea față de Sfânta Fecioară Maria. Ca semn al aceste devoțiuni, a fost prezentată icoana ei care tronează în altarul Catedralei „Adormirea Maicii Domnului”. Vocile Episcopilor s-au auzit la Rugăciunea Euharistică, după prefacere, când s-au rugat în limba latină pentru Biserică, pentru familia credincioșilor și pentru cei răposați.
După ritul Împărtășaniei, PS Iosif Păuleț a adresat o mulțumire specială Episcopilor oaspeți: „Vă mulțumim că ați acceptat invitația noastră și ați dorit să celebrați cu noi Sfânta Liturghie…, vă mulțumim pentru rugăciunea împreună și pentru mărturia voastră de păstori ai lui Dumnezeu”. Cu privirea spre viitor, a spus: „Întâlnirea noastră de astăzi și din aceste zile să fie continuarea unei prietenii rodnice între Dieceza de Iași, Dieceza de Padova și Dieceza de Erfurt”. Mulțumirea i-a vizat și pe ceilalți participanți, corul și credincioșii. Apoi i-a invitat pe Episcopii oaspeți să adreseze un cuvânt celor prezenți.
A vorbit mai întâi Episcopul de Efurt, care și-a exprimat recunoștința pentru zilele intense trăite în România, pentru celebrările multe la care a luat parte, evocând bucuria de a fi prezent la Gherăești pentru miruirea unui grup de tineri și copii, împreună cu ceilalți Episcopi. El a vorbit de relațiile îndelungate, dinainte de revoluția din 1989, dintre Diecezele Iași și Erfurt, de surorile Sfintei Maria Magdalena Postel de la Schineni, care provin tot din Germania, de credința vie pe care a întâlnit-o în România, îndeosebi la Cacica, atât la tineri cât și la cei vârstnici.
Episcopul italian de Padova, PS Claudio Cipolla, a evocat mai întâi prima sa vizită în România, după revoluție, la Sighetu Marmației. S-a referit apoi la situația multor români care trăiesc în Padova: „Atâția români ați venit în Italia pentru a ajuta familiile noastre”. Unul dintre ei va fi colaboratorul său în calitate de diacon permanent în Dieceza de Padova. A indicat apoi spre marele Sfânt Anton de Padova, care asigură legătura între cele două Dieceze.
Celebrarea s-a încheiat cu procesiunea spre Catedrala „Adormirea Maicii Domnului”, unde Episcopii și preoții au intonat „Salve Regina” în limba latină. Preasfânta Fecioară Maria, ridicată cu trupul și cu sufletul la slava cerească, să primească pietatea gândurilor și a rugăciunilor, spiritul de comuniunii dintre Episcopi, preoți și credincioși, sădind în toți o credință vie, ferventă și lucrătoare spre dobândirea mântuirii, a acelei mântuiri de care ea se bucură alături de Fiul ei în cer. (Pr. Cristian Diac pentru ERCIS.ro)
