Exerciții spirituale pentru Frații Minori Capucini cu pr. Virgil Blaj

31.08.2026, Onești (Catholica) - În perioada 23-29 august, la Casa ecumenică „Domus Mariae” din Onești, un grup de unsprezece frați capucini din România a participat la exercițiile spirituale, intitulate „Domnul mi-a dat mie, fratele Francisc”, ținute de părintele Virgil Blaj OFMConv.
Încă de la început părintele predicator a subliniat necesitatea păstrării tăcerii și a unui climat de liniște, pentru ca exercițiile spirituale să fie cu adevărat ceea ce își propun să fie. De asemenea, am fost puși în gardă cu privire la ispita de a aștepta ca predicatorul să ne spună tot felul de noutăți, riscând astfel ca exercițiile spirituale să capete un caracter informativ în loc de formativ spiritual, participanții devenind pasivi în loc de activi, transformându-se inconștient într-un fel de spectatori, care pot fi uimiți pe moment, dar care, după ce meditațiile au ajuns la sfârșit, să rămână fără roade în viața lor spirituală.
Meditațiile au analizat în profunzime convertirea Sf. Francisc din Assisi, creând în același timp punți peste timp, actualizări, ajungând de la Francisc la franciscanii din secolul al XXI-lea, la noi cei care vrem să călcăm pe urmele sale astăzi, la opt secole după moartea sa.
Una dintre ideile care au revenit a fost cea a luptei pe care Sfântul Francisc a dat-o cu sine însuși de-a lungul convertirii sale, care nu a avut loc repede, ci lent și treptat. În primul rând, lupta în rugăciune, retrăgându-se în locuri izolate, iar în al doilea rând lupta pentru a-și învinge rușinea și vechiul mod de a gândi și de a se comporta. Meditând în rugăciune la Isus care nu s-a rușinat să moară gol pe cruce, care nu s-a rușinat să-i vorbească prin răstignitul pictat pe o icoană prăfuită, uitată într-o biserică abandonată, care nu se rușinează să vină pe altar chiar și prin mâinile unui preot sărac, Francisc a căpătat putere pentru a duce la capăt drumul convertirii sale, drum care a străbătut și valea rușinii. A înțeles încetul cu încetul că Dumnezeu vrea să îl elibereze de capriciile și mofturile pe care părinții și societatea i le creaseră. A observat că simțea repulsie puternică față de leproși, a mers în direcția lor, a stat printre ei; a observat că simțea rușine la gândul că putea fi văzut de foștii săi prieteni cerșind, a mers să cerșească la ei. Astfel, s-a îndepărtat de acel creștinism monden, frivol, care chiar dacă nu îl neagă explicit pe Dumnezeu, se comportă ca și cum nu ar fi.
Părintele predicator a subliniat riscul care există pentru noi, franciscanii de astăzi, de a căuta o spiritualitate a bunăstării, un creștinism al bunăstării: mă rog dacă mă simt bine, fac cutare faptă evanghelică dacă mă simt bine. Astfel, criteriul pe baza căruia se fac alegerile în viața creștină nu mai este viața lui Cristos, ci propria bunăstare psihică, emoțională etc. Părintele predicator ne-a pus în gardă și cu privire la pericolul protagonismului, adică acela de a face pentru a ne pune pe noi în evidență, fără a ține seama de voința lui Dumnezeu sau crezând că facem voința sa. În acest pericol se cade pentru că nu se dă timp suficient rugăciunii, pentru că ea nu ocupă primul loc, rugăciunea fiind „locul” în care Dumnezeu ne vorbește, ne indică ceea ce vrea el să facem.
Fie ca aceste exerciții spirituale să ne ajute să fim urmași vrednici ai Sfântului Francisc, care nu caută calea ușoară, ci calea grea, dar frumoasă, indicată de Cristos! Pace și bine! (Fr. Lucian Dămoc OFMCap)
