A XIII-a ediție a Taberei Catolice de la Rafnic

31.08.2026, Timișoara (Catholica) - În perioada 24-28 august 2026, în localitatea Rafnic din județul Caraș-Severin, s-a desfășurat cea de-a XIII-a ediție a Taberei Catolice, destinată copiilor și tinerilor din Timișoara. Motto-ul ediției din acest an a fost cuvântul profetului Isaia: „ Nu te teme, pentru că Eu te-am răscumpărat, te-am chemat pe nume, al Meu ești tu.” (Is 43,1).
Pe parcursul celor câteva zile, participanții au avut parte de un program variat, care a îmbinat activitățile recreative și jocurile cu momentele de rugăciune și aprofundare a credinței. În cadrul discuțiilor pe grupe au fost abordate teme precum identitatea omului în ochii lui Dumnezeu, relația dintre Dumnezeu și om, relațiile dintre oameni și misiunea creștinului, care continuă și după încheierea taberei. Adorația euharistică, Sfânta Liturghie și rugăciunea de seară le-au oferit participanților momente de liniște și reculegere, în timp ce jocurile, activitățile de grup și concursurile au contribuit la consolidarea comunității și la formarea unor noi prietenii
Pentru Erika Lukács, elevă în clasa a VI-a, aflată pentru prima dată în această tabără, una dintre cele mai frumoase experiențe a fost Adorația euharistică. Ea a mărturisit că a fost profund impresionată de posibilitatea de a se apropia de Dumnezeu în rugăciune și a plecat acasă cu mesajul că nu trebuie să ne fie teamă, deoarece Dumnezeu ne așteaptă întotdeauna cu brațele deschise. Erika a apreciat, de asemenea, atmosfera prietenoasă, jocurile și sprijinul primit din partea voluntarilor. Cei 11 elevi voluntari au avut un rol important în buna desfășurare a taberei. Pentru Réka Maskulik, elevă în clasa a XI-a, bucuria cea mai mare a fost să vadă zâmbetele sincere ale copiilor. Activitățile de grup i-au ajutat pe participanți să se deschidă, să-și aprofundeze relațiile și să lege noi prietenii. La rândul său, Réka consideră că experiența taberei a contribuit la întărirea propriei încrederi în sine.
Pentru Emma Kovács, elevă în clasa a IX-a, aceasta a fost prima experiență ca voluntar. Ea a remarcat că, în această calitate, temele discutate au avut un impact deosebit asupra ei, deoarece a trebuit să le aprofundeze pentru a le putea discuta împreună cu cei mici în cadrul grupurilor. Pentru Emma, tabăra a fost o experiență din care a simțit că a primit foarte mult. Cele cinci zile petrecute la Rafnic au fost, astfel, pentru copii, tineri și voluntari deopotrivă, un timp de comuniune, bucurie, rugăciune și creștere în credință. Mesajul motto-ului i-a însoțit pe tot parcursul taberei: indiferent cât de departe s-ar afla omul de Dumnezeu, el se poate întoarce întotdeauna la El, fiindcă Dumnezeu îl cheamă pe nume și îl primește cu iubire. (Biroul de presă al Episcopiei de Timișoara)
