Papa despre refacerea unităţii tuturor creştinilor
19.08.2005, Koln (Catholica) - Ultima întâlnire de astăzi a Papei Benedict al XVI-lea a fost cu 30 de lideri ai celorlalte Biserici şi comunităţi ecleziale din Germania. Evenimentul a avut loc la reşedinţa arhiepiscopală din Köln. Discursul Papei a fost descris de analişti ca fiind foarte deschis şi prietenesc, dar în acelaşi timp foarte clar şi direct. Încă o dată, Sfântul Părinte şi-a declarat „angajamentul ferm de a face din obiectivul regăsirii unităţii depline şi vizibile a creştinilor o prioritate a pontificatului meu”, mergând „pe urmele a doi mari predecesori ai mei”: Papa Paul al VI-lea şi Papa Ioan Paul al II-lea.
Referindu-se la unitatea dintre creştini, ţinta ecumenismului, Papa a spus că această unitate „nu este doar un sentiment vag, şi nici nu se naşte dintr-o formă de indiferenţă faţă de adevăr. Ea este fondată pe realitatea supranaturală a unicului Botez, care îl face pe fiecare membru al unicului Trup al lui Cristos”. El a trecut în revistă unele progrese înregistrate în direcţia idealului unităţii, după care a spus că nu doreşte să traseze „un program pentru temele imediate ale dialogului” dar vrea să facă o observaţie: „problemele ecleziologice, în special privind ministerul consacrat, sau preoţia, sunt inseparabil legate de problema raportului dintre Scriptură şi Biserică, adică de corecta interpretare a Cuvântului lui Dumnezeu şi de dezvoltarea acesteia în cadrul vieţii Bisericii”.
După ce a subliniat faptul că o prioritate a ecumenismului este o poziţie unitară privitor la „marile probleme etice ale timpului nostru”, Papa a continuat încercând să răspundă la întrebarea: „Ce înseamnă refacerea unităţii tuturor creştinilor? Biserica Catolică are ca obiectiv unitatea deplină şi vizibilă a discipolilor lui Cristos, după cum a afirmat Conciliul Ecumenic Vatican II în diferite documente. Această unitate subzistă, suntem convinşi, în Biserica Catolică, fără posibilitatea de a fi vreodată pierdută. Aceasta nu înseamnă însă uniformitate în toate expresiile teologiei şi spiritualităţii, uniformitate în formele liturgice şi în disciplină. Unitate în diversitate şi diversitate în unitate: în predica mea din solemnitatea Ss Petru şi Paul din 29 iunie acest an, am insistat că deplina unitate şi adevărata catolicitate merg împreună. Condiţia necesară ca să aibă loc această coexistenţă este ca angajamentul la unitate să fie reînnoit constant, să crească şi să se maturizeze.”
Perspectivele sunt optimiste crede Papa, motivat de dezvoltarea „unui fel de `reţea` de legături spirituale între catolicii şi creştinii din diferitele Biserici şi comunităţi ecleziale: fiecare se angajează la rugăciune, la examinarea propriei vieţi, la purificarea memoriei, la deschiderea în caritate. Părintele ecumenismului spiritual, Paul Couturier, a vorbit în acest sens despre o „mănăstire invizibilă” care reuneşte între pereţii ei aceste suflete aprinse de iubire pentru Cristos şi pentru Biserica sa. Sunt convins că dacă un număr tot mai mare de persoane se vor uni cu rugăciunea Domnului, `ca toţi să fie una`, atunci această rugăciune în numele lui Isus nu ar trece neauzită.”
Discursul Papei a fost prefaţat de cel al Episcopului luteran Wolfgang Huber de Berlin. Cardinalul Karl Lehmann, preşedintele Conferinţei Episcopale Germane, a vorbit de asemenea. Protestanţii şi ceilalţi creştini ne-catolici reprezintă o treime din populaţia Germaniei. Mai există şi aproximativ 750.000 de ortodocşi, majoritatea ţinând de Patriarhia ecumenică a Constantinopolului.
