Papa va vizita sinagoga din Koln
06.07.2005, Vatican (Catholica) - Cardinalul Joachim Meisner de Koln a confirmat faptul că Papa Benedict al XVI-lea va vizita sinagoga din oraşul său când va sosi aici pentru Ziua Mondială a Tineretului. Vizita la sinagogă ar urma să aibă loc la 19 august. Cardinalul Meisner a subliniat gestul simbolic al vizitei unui Papă german la sinagoga din Koln. Papa Benedict al XVI-lea, născut Joseph Ratzinger, este originar din Bavaria.
În timpul unei conferinţe de presă care a avut loc în ziua de marţi, 5 iulie, la sediul Radio Vatican, Cardinalul a arătat că Holocaustul „este încă o rană deschisă pentru noi germanii”. Evreii sunt „fraţii şi surorile noastre mai mari”, a spus el. „Trebuie să cooperăm pentru ca nimic din ceea ce s-a întâmplat să nu se mai repete”. Aceasta va fi a doua vizită a unui Papă modern la o sinagogă. Papa Ioan Paul al II-lea a vizitat sinagoga din Roma în 1986. Cardinalul Meisner a declarat că preşedintele Germaniei l-a întrebat dacă alegerea unui Papă german poate fi interpretată ca o „iertare pentru răspunderile legate de cele două războaie mondiale”. „I-am răspuns că nu a fost aleasă o naţiune, ci un om”, a spus Cardinalul. „Totuşi, faptul că este german nu a fost un obstacol pentru alegerea lui”.
