A apărut volumul 4 din Liturgia orelor după ritul roman
29.04.2005, Iaşi (Catholica) - Editura Sapientia anunţă apariţia volumului IV din Liturgiei Orelor: „Timpul de peste an, Săptămânile XVIII-XXXIV”, volum cu care se încheie publicarea integrală a Liturgie orelor în limba română. Volumul al IV-lea din Liturgia orelor apare în formatul 11×17 cm, cuprinde 1958 de pagini, este tipărit pe hârtie „carta india” fină, în două culori: negru şi roşu, şi poate fi procurat de la centrele decanale ale Diecezei de Iaşi şi Arhidiecezei de Bucureşi, de la librăriile catolice din ţară, precum şi direct de la Institutul Teologic Romano-Catolic „Sfântul Iosif” din Iaşi, la preţul de 700.000 lei.
Volumul al IV-lea al Liturgiei Orelor apare, ca şi celelalte volume, în condiţii grafice deosebite şi a fost tradus după Officium Divinum, ex decreto sacrosancti oecumenici Concilii Vaticani II instauratum auctoritate Pauli pp. VI Promulgatum, Liturgia Horarum iuxta ritum romanum, Editio typica altera, IV, Tempus per Annum, Hebdomadae XVIII-XXXIV, Libreria Editrice Vaticana, 1986. Această ediţie a fost completată cu adaosurile făcute de Congregaţia pentru Cultul Divin şi Disciplina Sacramentelor, adaosuri publicate în diferitele numere ale revistei Notitiae, organul oficial al acestui dicasteriu.
Comisia liturgică din cadrul Diecezei Romano-Catolice de Iaşi care a lucrat la traducerea Liturgiei Orelor este formată din pr. Alois Bulai (profesor de exegeză biblică şi limbi clasice), pr. Claudiu Dumea (profesor de liturgie şi limbă latină), pr. dr. Ştefan Lupu (profesor de teologie dogmatică), pr. Iosif Răchiteanu (profesor de religie şi metodologie), pr. dr. Mihai Patraşcu (profesor de drept canonic), pr. Florin Spătariu (profesor de muzică sacră), pr. Cornel Cadar (redactor), d-l Fabian Tiba (tehnoredactor), d-l Ionel Palade (corector) şi d-l Albert Gheorghe (corector).
Directorul editurii, pr. dr. Ştefan Lupu, adresează la finalul prezentării noii apariţii editoriale mulţumiri „Domnului care ne-a dat putere să ducem la capăt această acţiune de traducere şi publicare în limba română a Liturgiei Orelor. Mulţumim, de asemenea, părinţilor franciscani de la Mesagerul Sfântului Anton care ne-au ajutat cu tipărirea Liturgiei Orelor la Padova (Italia). Sperăm ca munca noastră să aducă roade bogate în Biserica noastră locală şi în sufletele acelora care se vor ruga din Liturgia Orelor.”
Comandă acum prin Internet: Liturgia orelor dupa ritul roman, vol. IV: Timpul de peste an, Săptamânile XVIII-XXXIV.
