Moartea Papei a sensibilizat întreaga lume
04.04.2005, Iaşi (Catholica) - Sub acest titlul Radio Trinitas a publicat o ştire pe care o preluăm în parte: Liderii politici şi religioşi de pe toate continentele au transmis mesaje de condoleanţe iar în foarte multe ţări au fost decretate zile de doliu naţional. Din Italia, Polonia, Spania, ţările Americii Latine şi până în India, Liban sau Cuba drapelele au fost coborâte în bernă iar în biserici s-au organizat slujbe speciale de rugăciune. Papa Ioan Paul al II-lea a fost apreciat în toate colţurile lumii lucru care reiese şi din mesajele sosite în aceste zile la Vatican.
Bartolomeu I, Patriarhul Ecumenic de Constantinopolului şi-a exprimat, ieri tristeţea faţă de dispariţia Papei Ioan Paul al II-lea. „Ne exprimăm durerea profundă faţă de dispariţia fratelui nostru care se va odihni în pacea lui Cristos şi împărţim doliul cu fraţii şi surorile noastre catolice din întreaga lume”, a declarat Patriarhul Ecumenic în mesajul său. Patriarhul Bartolomeu I al Constantinopolului va asista personal la funeraliile Papei. Şi Biserica Ortodoxă Rusă a salutat memoria Papei. Într-o scrisoare trimisă la Vatican, Patriarhul rus Alexei al II-lea şi-a exprimat speranţa că noua perioadă care se va deschide în urma Papei Ioan Paul al II-lea va contribui la reînnoirea relaţiilor de respect reciproc şi dragoste creştină frăţească între cele doua Biserici. Personalitatea Sfântului Părinte, opera sa şi ideile sale au avut o mare influenţă în cursul evenimentelor mondiale, a adăugat patriarhul rus. Biserica Ortodoxă Bulgară a exprimat de asemnea condoleanţe pentru moartea Papei. Patriarhul Maxim al Bisericii Ortodoxe Bulgare a subliniat eforturile Papei în favoarea păcii în Europa, adăugând că el personal nu a fost informat de decesul Suveranului Pontif. Declaraţia a survenit la 18 ore de la anunţarea morţii Papei. Până atunci, Biserica Ortodoxă Bulgară a păstrat tăcere, în ciuda emoţiei trezite de anunţ în rândul mass-media şi al clasei politice.
Indiferent de religie, mai multe ţări au decretat zile de doliu în onoare Papei Ioan Paul al II-lea. În Polonia, drapelele au fost coborâte în bernă, ieri, pe toate clădirile oficiale după ce sâmbătă a fost decretat doliu naţional în urma morţii Papei. În semn de omagiu faţă de decesul Papei, oraşul Cracovia a întrerupt, ieri la prânz, o tradiţie veche de sute de ani, care presupunea intonarea la trâmbiţă a unei melodii ritmate tradiţionale, care trezea la viaţă întreaga metropolă. Instrumentistul, care interpreta melodia în jurul catedralei catolice din localitate, a cântat în schimb un imn funerar intitulat „Lacrimi de Fecioară”. Biserica Catolică patriotică din China, care este dependentă de guvernul de la Beijing, a confirmat astăzi că nu va trimite reprezentanţi la funeraliile Papei Ioan Paul al II-lea deoarece Beijingul şi Vaticanul nu au relaţii diplomatice. China şi Vaticanul nu mai au relaţii de la începutul anilor 1950, de la instalarea comuniştilor la putere la Beijing. În China există însă şi o aşa-zisă Biserică Catolică a tăcerii, care menţine legătura cu Sfântul Scaun.
