Prima Întâlnire Naţională a Acţiunii Catolice din România
24.01.2005, Cluj-Napoca (Catholica) - În perioada 21-23 ianuarie 2005, a avut loc la Centrul iezuit Manresa din Cluj-Napoca, Prima Întâlnire Naţională a Acţiunii Catolice din România. Din comunicatul dat la final, aflăm că întrunirea, convocată din iniţiativa PS Virgil Bercea, Episcop greco-catolic de Oradea, responsabil cu laicii din partea Conferinţei Episcopale Române, a reunit 18 reprezentanţi ai unor asociaţii care funcţionează ca formă de acţiune catolică. Au fost prezenţi membri din Acţiunea Catolică Iaşi (AC Iaşi), Asociaţia Generală a Românilor Uniţi (AGRU mitropolitan), Asociaţia Tineretului Român Unit (ASTRU) – Blaj, Cluj, Oradea – şi Asociaţia Tineretului Catolic Maramureş (ATCM), precum şi asistenţi spirituali ai acestor asociaţii.
În prima zi a întâlnirii, pr. Felix Roca a prezentat trăsăturile definitorii ale apostolatului laic ca formă de acţiune catolică conform documentelor Conciliului Vatican II. În grupurile de discuţii ce au urmat relatării, participanţii au avut ocazia să analizeze dacă asociaţiile pe care le reprezintă sunt o formă de acţiune catolică indiferent de nume. În cadrul plenarei, asociaţiile şi-au prezentat modul lor de organizare precum şi realitatea locală. Doamna Viorica Lascu, membru de onoare AGRU, a relatat din istoria AGRU-ASTRU şi despre colaborarea la nivel naţional şi internaţional cu alte forme de acţiune catolică.
Sfânta Liturghie celebrată de PS Florentin Crihălmeanu, Episcop greco-catolic de Cluj-Gherla, a deschis lucrările celei de-a doua zile a întâlnirii, care s-au axat pe găsirea unei modalităţi de asociere la nivel naţional a organizaţiilor care sunt forme de acţiune catolică. În urma discuţiilor, cei prezenţi au considerat necesară constituirea Acţiunii Catolice din România (ACRo), ca o formă federativă de asociere a organizaţiilor prezente, condusă de un Consiliu Naţional printr-un Secretariat Naţional.
În acest sens s-a constituit biroul de iniţiativă cu următoarele atribuţii: redactarea unei scrisori de informare a asociaţiilor prezente, centralizarea răspunsurilor primite, convocarea adunării de constituire şi obţinerea aprobării Conferinţei Episcopale Române. Perioada de funcţionare a acestui birou încetează în momentul alegerii de către Consiliul Naţional a Secretariatului Naţional. Componenţa biroului de iniţiativă este următoarea: reprezentant greco-catolic – Oana Tuduce; reprezentant romano-catolic – Anca Lucaci; secretar – Codruţa Fernea; şi asistent spiritual – pr. Felix Roca.
Propunerile au fost prezentate Episcopilor Virgil Bercea şi Florentin Crihălmeanu, care au susţinut această iniţiativă de organizare. Întâlnirea s-a încheiat în 23 ianuarie cu semnarea procesului verbal de constituire a biroului de iniţiativă, concluziile finale şi Sfânta Liturghie celebrată de pr. Felix Roca.
