Arhivele despre Papa Pius al XI-lea vor fi deschise în 2006
21.01.2005, Vatican (Catholica) - Munca a patru persoane timp de patru ani va face posibilă deschiderea în 2006 a voluminoaselor arhive ale Vaticanului referitoare la pontificatul Papei Pius al XI-lea. Acest pontificat, care a avut loc între anii 1922 şi 1939, include evenimentele care au dus la cel de-al doilea război mondial, inclusiv venirea la putere a lui Mussolini, Hitler şi Stalin.
„Papa Pius al XI-lea a încheiat Pactul de la Lateran, a proteja şi a mărit Acţiunea Catolică, a celebrat Jubileul din 1925 şi Jubileul Extraordinar din 1933-34, a planificat un enorm proiect misionar care s-a întins până în China, şi şi-a îndreptat acţiunea spre Răsărit”, a spus prefectul Arhivelor Secrete ale Vaticanului, pr. Sergio Pagano, într-un interviu pentru ziarul italian Avvenire. De asemenea, Papa Pius al XI-lea „a privit spre ştiinţe cu ochi noi, [şi] a stabilit relaţii diplomatice între Sfântul Scaun şi câteva ţări din întreaga lume”, a arătat preotul. „Toate acestea şi multe altele sunt reflectate în documentele pontificatului său care vor fi puse la dispoziţia istoricilor.”
După deschiderea arhivelor privind pontificatul Papei Pius al XI-lea, se va lucra pentru acordarea de acces prioritar la sursele documentare vaticano-germane legate de pontificatul Papei Pius al XII-lea (1939-1958), deja publicate în parte din dispoziţia Papei Paul al VI-lea, în 12 volume ale lucrării „Actes et Documents du Saint-Siege Relatifs a la Seconde Guerre Mondiale”. La aceasta se adaugă baza documentară a Biroului de Informaţii al Vaticanului privind Prizonierii de Război, deschisă din luna mai a anului trecut, şi care cuprinde documente din 1939 până în 1947, rezultatul muncii a şapte persoane timp de trei ani. În plus, timp de mai bine de un an au fost deschise arhivele nunţiaturilor din Munchen şi Berlin până în 1939, a adăugat pr. Pagano.
