Impresiile Preasfinţitului Petru Gherghel
25.12.2004, Iaşi (Catholica) - În perioada 12-20 decembrie 2004, PS Petru Gherghel a fost în Italia pentru a participa la mai multe evenimente: Congresul Internaţional pentru Pastoraţia celor care Lucrează în Circuri şi în Parcurile de Distracţie, audienţa la Sfântul Părinte, întâlnirea cu comunitatea de români din Roma. Întors acasă, Preasfinţitul a avut amabilitatea să îşi împărtăşească impresiile într-un interviu publicat pe situl Diecezei de Iaşi.
– Cu ocazia prezenţei Excelenţei voastre la Roma aţi fost primit în audienţă la Sfântul Părinte. Cum a decurs audienţa? La 8 decembrie 2004, aţi primit, cu ocazia închiderii oficiale a Sinodului, de la IPS Daniel, Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, daruri pentru a fi oferite Sfântului Părinte. Cum le-a primit Papa?
– Miercuri, 15 decembrie 2004, am avut bucuria să fiu primit de către Sfântul Părinte în audienţă. Mai întâi s-a desfăşurat audienţa generală cu participarea multor persoane din toată lumea. În cadrul acestei audienţe Papa a adresat celor prezenţi un cuvânt de învăţătură şi a acordat binecuvântare tuturor. După acest moment Sfântul Părinte i-a primit pe Episcopii prezenţi şi s-a întreţinut cu fiecare în parte. La sfârşitul întâlnirii cu Papa am avut bucuria să-i prezint darurile pe care IPS Daniel, Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, a binevoit să i le transmită, ca un gest de recunoştinţă pentru deschiderea în Salonul Sixtin a expoziţiei legată de comemorarea celor 500 de ani de la moartea voievodului Ştefan, pe care Biserica Ortodoxă l-a declarat sfânt în anul 1992. Darul, care constă într-un engolpion cu chipul voievodului şi o cruce moldavă însoţite de o scrisoare, l-a impresionat deosebit pe Sfântul Părinte. El şi-a amintit cu emoţie de momentul evocat. Primind darul, şi-a exprimat bucuria acestui gest, îndreptând binecuvântarea sa specială spre cei reprezentaţi de acest dar, transmiţând un salut deosebit pentru Înalt Preasfinţia sa Daniel. Mons. Stanislaw Dziwisz, secretarul personal al Papei, în dialogul pe care l-am avut cu el, a spus că va trimite IPS Daniel o scrisoare specială.
Tot cu această ocazie Sfântul Părinte, informat de evenimentul deosebit din Dieceza de Iaşi, Sinodul, a împărtăşit o reînnoită binecuvântare pentru toţi credincioşii noştri. Şi, pentru că înainte de Crăciun, Sfântul Părinte a făcut meditaţii legate de Euharistie inspirate dintr-un imn al sfântului Toma, la finalul audienţei mi-a oferit imagini cu scena naşterii Domnului cu mesajul „Adoro te devote”, fiind o invitaţie, în acest An al Euharistiei, pentru a-l adora pe Cristos care s-a făcut om şi a rămas cu noi în taina Euharistiei.
– La întâlnirea legată de pastoraţia celor care lucrează în circuri şi parcurile de distracţie care au fost cele mai importante chestiuni abordate?
– În perioada 12-16 decembrie s-a desfăşurat la Roma Cel de-al VII-lea Congres Internaţional pentru Pastoraţia celor care Lucrează în Circuri şi în Parcurile de Distracţie. Congresul s-a desfăşurat sub egida Consiliului Pontifical pentru Pastoraţia Migranţilor şi Itineranţilor, întrunind participanţi din diferite ţări europene, precum şi din SUA, Chile şi Mexic. Experienţele împărtăşite au scos în evidenţă că acest grup de persoane are un rol deosebit în destinderea celorlalţi şi este un câmp deosebit de apostolat. Gândul principal exprimat de mulţi dintre tinerii şi persoanele din acest domeniu a fost ca Biserica să se implice cât mai mult pentru a le oferi actorilor sprijin şi asistenţă pastorală atât de binefăcătoare în munca lor. O necesitate importantă o constituie stabilirea capelanilor speciali în fiecare ţară şi dieceză şi promovarea apostolatului acestui grup de persoane dotate cu calităţi speciale şi dispuse la sacrificii. Cât priveşte ţara noastră, deşi această categorie de persoane este mai puţin prezentă, ea totuşi trebuie luată în calcul pentru viitor deoarece va solicita o îngrijire pastorală ecumenică specială.
– Statisticile arată că în Italia sunt cei mai mulţi emigranţi români. V-aţi întâlnit cu românii catolici care lucrează în Roma?
– În aceeaşi perioadă pe care am trăit-o în cetatea eternă am avut bucuria de a-l întâlni pe responsabilul cu pastoraţia românilor din Italia, mons. Anton Lucaci, pe parohul comunităţii din Roma, pr. Isidor Iacovici, şi pe ceilalţi preoţi care se oferă pentru această lucrare pastorală. Un moment deosebit a avut loc duminică, 12 decembrie, când, în cadrul Liturghiei celebrate în biserica „Santa Maria in Campiteli”, au primit prima Sfântă Împărtăşanie un grup de 11 copii. Impresionantă a fost participarea părinţilor care i-au purtat pe copii până la altar, i-au însoţit cu exemplul şi rugăciunile lor. Întreaga comunitate a fost martoră la un gest deosebit: copiii, după ce s-au împărtăşit, s-au întors la părinţi şi i-au invitat să-l primească şi ei pe Cristos din Sfânta Taină. În cadrul Liturghiei, exprimând copiilor şi tuturor credincioşilor prezenţi salutul meu, al PS Aurel şi al întregii Biserici locale de Iaşi, m-am bucurat să le împărtăşesc câteva aspecte din timpul celebrării Sinodului, mulţumindu-le că şi ei, deşi s-au aflat departe de ţară, au contribuit cu rugăciunile lor la reuşita acestui eveniment de referinţă pentru viitorul Biserici noastre.
– La Roma, există doar o singură comunitate de români catolici?
– Nu. În duminica următoare, 19 decembrie 2004, însoţit de părintele paroh Isidor, am avut bucuria să particip la întâlnirea cu credincioşii din zona Casilina care de câteva săptămâni iau parte la celebrarea Sfintei Liturghii într-o biserică parohială mai aproape de locurile lor de muncă. Numărul participanţilor la Sfânta Liturghie duminicală a crescut, întrucât distanţa până la biserica la care vin s-a micşorat mult. Satisfacţia celor prezenţi a fost vizibilă şi şi-au arătat mulţumirea faţă de părintele paroh şi faţă părintele Benone Lucaci, principalul colaborator şi iniţiator al acestei noi comunităţi de români. Apoi, perioada şederii la Roma mi-a oferit şi posibilitatea întâlnirii cu comunitatea surorilor din Congregaţia „Slujitoarele lui Cristos, Marele Preot” care îşi desfăşoară misiunea în Colegiul „Santa Maria dell`Anima”, acolo unde mulţi dintre preoţii din Dieceza noastră, aflaţi la studii, au beneficiat de găzduire şi de climat sacerdotal. Vizita membrilor acestui colegiu la papa în ziua de 16 decembrie 2004 a avut rolul unei binecuvântate încurajări în munca lor.
– Vizita la Roma având loc în preajma Crăciunului, ne puteţi spune dacă românii, fiind acolo, departe de ţară, îşi mai amintesc de colinde?
– Duminică, 19 decembrie 2004, am participat la momentul de suflet al colindelor tradiţionale în mijlocul comunităţii româneşti din Roma. Evenimentul a fost extrem de frumos şi trăit cu mare intensitate şi sensibilitate, scoţând multe lacrimi din ochii celor prezenţi. Mesajul a fost o chemare la comuniune cu cei de acasă şi la o invitaţie program: „Nu uita când eşti voios, române, să fii bun”.
– Un mesaj final…
– Tuturor celor care se află în emigraţie, tuturor preoţilor noştri aflaţi la studii sau în pastoraţie în mijlocul credincioşilor români din Italia şi din alte ţări, o îmbrăţişare părintească şi urare de un an nou plin de haruri şi binecuvântări de la Domnul, ca să realizăm împreună programul sinodal.
