Ajutorarea familiilor tinere de către familiile mature
18.11.2004, Vatican (Catholica) - Cea de-a XVI-a Adunare Plenară a Consiliului Pontifical pentru Familie a început în această dimineaţă în Vatican, în Noua Aulă Sinodală, având ca temă „Misiunea cuplurilor mature şi experimentate faţă de cuplurile logodite sau recent căsătorite”. Cardinalul Alfonso Lopez Trujillo, preşedintele Consiliului Pontifical, a susţinut discursul de deschidere al evenimentului, după care au urmat intervenţiile secretarului şi sub-secretarului acestui Dicaster.
Un comunicat publicat de Consiliu notează faptul că tema a fost aleasă „pentru a promova un studiu mai profund despre situaţia curentă a familiilor, cu o referire specială la contribuţia pe care atâtea sufletele, pline de realitatea căsătoriei în conformitate cu Cuvântul lui Dumnezeu şi cu învăţătura Bisericii, o pot oferi cuplurilor logodite sau recent căsătorite, însoţindu-le pe drumul spre căsătorie, iar apoi în primii ani de căsătorie şi de viaţă de familie.” Membrii familiilor care au la bază o căsătorie de succes, se mai spune în comunicat, pot să fie utili „oferind un ajutor discret, înţelept şi valid nu doar copiilor lor căsătoriţi, ci şi nepoţilor lor. Bunicii, cu înţelepciunea şi afecţiunea lor, pot să fie resurse valoroase în momentele dificile inevitabile în viaţa tinerelor familii. Cuplurile mature, bogate în experienţe umane şi creştine, sunt preţioase pentru că pot să dea mărturie cu propriile lor vieţi şi cu apostolatul lor despre frumuseţea şi fericirea vieţii de familie, atunci când este trăită conform planului lui Dumnezeu.”
Conform programului dat publicităţii de Consiliu, printre temele ce vor fi abordate în aceste zile se numără: Tandreţea în căsătorie; Stabilitatea cuplurilor, probleme datorită lipsei de înţelegere; Familia şi procreerea; Educaţia sexuală şi provocările la care sunt supuse tinerele familii; Prezentarea celei de-a V-a Adunări Mondiale a Familiilor, ce va avea loc la Valencia, Spania, în 2006; Probleme juridice privind viaţa şi familia; şi Panorama problemelor privind familia şi viaţa în politica ONU şi în politica internaţională. Participanţii la eveniment vor fi primiţi sâmbătă, 20 noiembrie, în audienţă la Papa Ioan Paul al II-lea.
