Credinţa în Euharistie, colegialitatea, promovarea carităţii
17.11.2004, Vatican (Catholica) - Ieri dimineaţa, Sfântul Părinte i-a primit pe membrii celui de-al X-lea consiliu ordinar al Secretariatului General al Sinodului Episcopilor, care pregătesc Sinodul ce urmează să aibă loc în octombrie 2005, cu tema: „Euharistia: sursă şi culme a vieţii şi misiunii Bisericii”. „Următorul Sinod”, a spus Papa Ioan Paul al II-lea, „va fi o ocazie excelentă pentru ca în Biserică credinţa în misterul Euharistiei să se întărească, pentru reînnoirea comuniunii colegiale şi ierarhice şi pentru promovarea carităţii fraterne.”
Referindu-se la enciclica „Ecclesia de Eucharistia”, document publicat în 2003, şi la scrisoarea apostolică „Mane nobiscum Domine”, publicată în octombrie 2004, Sfântul Părinte a subliniat faptul că ambele documente sunt adresate Bisericii pentru ca „doctrina şi practica euharistică universală să găsească suflete gata de comuniunea cu Domnul şi cu semenii”. Papa Ioan Paul al II-lea a mai afirmat că păstorii Bisericii trebuie să fie „învăţători autentici ai comuniunii, pentru ca turma Domnului să crească în unitate ca un singur trup, pentru ca spaţiile dedicate carităţii pastorale să crească, şi pentru ca prin roadele Spiritului Sfânt comuniunea colegială şi ierarhică să înflorească”.
Sfântul Părinte a spus în încheiere: „Fie ca Biserica, înnoită prin experienţa descoperirii darului şi misterului Euharistiei, să extindă această sursă de viaţă la cei de lângă şi la cei de departe, printr-o lucrare tot mai imperioasă de re-evanghelizare”.
