Teologii catolici şi ortodocşi colaborează
08.11.2004, oma (Catholica) - Colaborarea dintre Bisericile Catolică şi Ortodoxă din Rusia, în domeniul publicaţiilor teologice, avansează spre unitate, consideră Mitropolitul Filaret, citata de agenţia Zenit. Lucrarea „Cele 100 de cărţi de teologie ale secolul XX” a fost prezentată săptămâna trecută la centrul internaţional Comunione e Liberazione, cu participarea Mitropolitului amintit care este şi preşedintele Comisiei Teologice Sinodale a Bisericii Ortodoxe Ruse.
Iniţiativa este rezultatul eforturilor conduse de Mitropolitul Filaret, de librăria moscovită a Centrului Cultural pentru Spirit şi de Fundaţia Creştină Rusă. „Renaşterea şi dezvoltarea deplină a tradiţiilor teologice ar fi imposibilă dacă teologii noştri nu cunosc evoluţia şi roadele gândirii creştine din secolul trecut, perioadă în care posibilităţile şcolii noastre teologice erau limitate de circumstanţe externe”, a afirmat Mitropolitul Filaret. Pentru a completa colecţia, comisia a implicat pe unii din cei mai buni experţi ortodocşi în diferite domenii, din centrele cele mai vestite ale Rusiei, precum Academiile Teologice din Moscova şi St. Petersburg, şi Institutul Sf. Tikhon. Din partea catolică, proiectul s-a aflat sub patronajul Cardinalului Angelo Scola, patriarh de Veneţia; al Cardinalului Christoph Schoenborn, Arhiepiscop de Viena; şi al Arhiepiscopului Francisco Martínez de Granada, Spania.
Biblioteca Centrului Cultural pentru Spirit a fost fondată în Moscova în 1993, ca o iniţiativă a Fundaţiei Creştine Ruse, a Caritasului Moscova şi a Facultăţii Ortodoxe de Teologie din Minsk. Activitatea ei are o dimensiune ecumenică, şi creează condiţiile pentru un schimb cultural şi pastoral între diferitele confesiuni. Centrul este un punct de referinţă pentru casele de editură creştine din Rusia. Aici se publică şi se distribuie cărţi ce sunt trimise în regiunile cele mai îndepărtate ale Rusiei, şi se promovează numeroase iniţiative culturale.
