Papa îl propune pe Sf. Benedict familiilor şi tinerilor
16.10.2004, Vatican (Catholica) - Papa Ioan Paul al II-lea a propus familiilor „mărturia curajoasă”, dintr-o vreme a „păgânismului puternic răspândit”, a Sf. Bendict, martirizat în secolul al IV-lea, la vârsta de 28 de ani. Propunerea apare într-un mesaj trimis Episcopului Gervasio Gestori al Diecezei Sf. Benedict de Tronto-Ripatransone-Montalto. Mesajul a fost ocazionat de celebrarea solemnă a 17 secole de la martiriul Sfântului. La evenimentul din 13 octombrie, delegat papal a fost Cardinalul Silvano Piovanelli, de 80 de ani.
„Istoria creştină, încă de la origini, este bogată în Sfinţi martiri, persoane adesea simple şi umile care cu curaj au suportat moartea sângeroasă pentru a nu-şi trăda iubirea pentru Cristos”, scria Sfântul Părinte în mesaj. „În aceasta stă valoarea martirajului, care nu este o sfidare a vieţii, ci un act suprem şi luminos de iubire pentru Isus, singurul Mântuitor al omenirii.” Biografii acelei perioade afirmă că Benedict ar fi fost soldat în armata imperială atunci când s-a convertit la creştinism. Conform tradiţiei, el a fost martirizat pe podul de la Menocchia, lângă oraşul Cupra. Era 13 octombrie 304, pe vremea împăratului Diocleţian. După moarte, creştinii l-au îngropat pe Sfânt într-un mormânt gen catacombă, greu de accesat de necunoscuţi. Pe mormânt a fost pusă o placă din care o parte s-a conservat până astăzi. După ce Constantin a dat edictul favorabil creştinismului, pe locul mormântului a fost construit un mic oratoriu. Mai apoi a apărut aici o biserică. Edificiul, reconstruit în 1698, include mormântul, astfel că rămăşiţele Sfântului nu au fost niciodată mutate.
„Fie ca mărturia curajoasă a Sfântului patron, care în contextul păgânismului puternic răspândit a putut să lase totul în urmă şi să pună înainte iubirea pentru Cristos, să fie un stimul pentru familii în a-şi înţelege vocaţia şi a forma noile generaţii, adesea distrase de semne şi indicaţii contrare Evangheliei, pentru ca acestea să nu greşească drumul spre perfecţiunea creştină”, a spus Sfântul Părinte. Apoi i-a invitat pe tineri în special să privească spre Sf. Benedict şi să fie inspiraţi de exemplul acestuia. „Fie ca tinerii să aibă curajul să facă alegeri angajante, să depăşească tentaţia conformismului, fascinaţia aparenţelor şi a libertăţii iluzorii. Să fie, dimpotrivă, animaţi de ceea ce contează, iar Sf. Benedict nu îi va lipsi de sprijinul său.”
