Catedrala Mântuirii Neamului a trecut de senat
12.10.2004, Bucureşti (Catholica) - „Catedrala Mântuirii Neamului se va construi în Parcul Carol, în continuarea Monumentului Eroilor Luptei şi Libertăţii Poporului şi a Patriei pentru Socialism, în spatele acestuia”, au hotărât ieri senatorii prin votul favorabil acordat proiectului de lege iniţiat de guvern în acest sens. Ştirea a apărut pe situl Trinitas.ro, sub titlul „Prima minune a prezenţei fragmentului Sfintei Cruci în România”, ce citează de fapt părerea IPS Daniel al Moldovei.
Prin soluţia propusă de Patriarhia Ortodoxă Româna, Mausoleul rămâne pe locul în care se află, fără hemiciclul înconjurător. Prin acest proiect de lege – care a primit votul final cu 116 pentru şi o abţinere, după dezbatere în trei şedinţe în plen – se atribuie Bisericii Ortodoxe Române, cu titlu gratuit, un teren cu o suprafaţă de 13.814 mp din Parcul Carol, destinat exclusiv Catedralei Neamului. Construirea Catedralei va fi finanţată de Patriarhia BOR şi în completare de către guvernul român. Deşi iniţial opoziţia ridicase o serie de obiecţii asupra amplasamentului şi neconsultării specialiştilor, senatorii PNL, PD şi PRM au votat favorabil proiectul de lege. Proiectul urmează să fie dezbătut şi de camera deputaţilor, care are putere decizională în acest caz.
IPS Daniel, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, în cuvântul ţinut în faţa Catedralei Mitropolitane din Iaşi, din această dimineaţă. cu ocazia scoaterii moaştelor Sfintei Cuvioase Parascheva, a subliniat faptul că deja s-a văzut puterea prezentei Sfintei Cruci la Catedrala Patriarhală din Bucureşti prin aprobarea de către senat a construirii Catedralei Mântuirii Neamului: „Şi Preafericitul Părinte Patriarh Teoctist al României a atribuit acest vot (de ieri – n.n.) – aproape în unanimitate, pentru că a fost o singură abţinere – puterii Sfintei şi de viaţă făcătoarei Cruci”, a mai spus IPS Daniel.
