Mesajul Nunţiului la cei 250 de ani de la fondarea Şcolilor Blajului
10.10.2004, Bucureşti (Catholica) - Neputând să participe la celebrarea aniversării celor 250 de ani de la fondarea Şcolilor Blajului, IPS Jean-Claude Perisset, Nunţiu apostolic în România şi Republica Moldova, şi-a exprimat, într-un mesaj trimis IPS Lucian Mureşan, Mitropolitul Bisericii Române Unite cu Roma, „cele mai vii urări pentru aceste şcoli, fondate de Biserica Greco-Catolică Română Unită cu Roma, în care încă de la rădăcinile sale istorice cele mai profunde cresc şi înfloresc noi flori în avantajul culturii române, cu abundente fructe în beneficiul tuturor românilor şi româncelor de azi şi din timpurile viitoare”.
„Se ştie rolul Şcolii din Blaj pentru dezvoltarea culturii române, care a avut condiţii dificile pentru a menţine identitatea proprie a Naţiunii române. Uniunea cu Roma, ai cărei principali autori făcuseră programul de bază, a permis înviorarea, ba chiar de `a aduce la zi` legăturile multiseculare ale limbii, şi deci ale culturii române, cu originile sale latine. În aceasta este verificată misiunea Bisericii `Mater et Magistra`, mamă pentru că educă popoarele, deoarece în împlinirea misiunii sale evanghelizatoare, Biserica contribuie înainte de toate la educarea popoarelor”, subliniază Nunţiul apostolic.
„Doresc ca prezentul Simpozion jubiliar să fie, nu numai pentru toţi participanţii, dar pentru întreaga Biserică Greco-Catolică Unită cu Roma, un motiv de preţuire a rolului Şcolii de la Blaj în istoria culturală a României, ba chiar de stimulare pentru întregul popor român de a fi fidel propriilor rădăcini creştine. Astfel făcând, la viitoarea sa adeziune la Uniunea Europeană, România va oferi altor naţiuni europene un buchet atât de diversificat, bogat şi parfumat, o României `eternă şi fascinanta`, o ţară în mod autentic creştină”, îşi încheie Înalt Preasfinţia Sa mesajul.
