Actualitatea creştină – septembrie 2004
24.09.2004, Bucureşti (Catholica) - În luna septembrie elevii au reînceput şcoala, motiv pentru revista Arhidiecezei de Bucureşti să includă mai multe materiale dedicate lor… sau realizate de ei: coperta I şi II este realizată din desene ale elevilor de la Liceul Romano-Catolic „Sf. Iosif” din Bucureşti. În pagina 1 revista „Actualitatea creştină” include ca de obicei mesajul Arhiepiscopului Mitropolit Ioan Robu: „Şcoala deţine un rol esenţial în formarea viitoarelor generaţii”. Următoarele pagini ne prezintă mai în detaliu Colegiul Sf. Iosif, precum şi alte şcoli catolice de pe teritoriul Arhidiecezei de Bucureşti.
În rubrica „Universul familiei”, pr. Fabian Măriuţ semnează articolul „Familia şi parohia”: „Cea de-a doua instituţie, adică parohia, trebuie să se afle în permanenţă în slujba familiei, pe când prima, adică familia, trebuie să umple cu duhul său viaţa parohială”. Pr. Veniamin Aenăşoaie îşi continuă seria de articole pastorale, scriind în pagina următoare despre „Trecutul, prezentul şi viitor, timp încorporat în veşnicie”. La „Ne scriu cititorii”, numărul pe septembrie a ales articolul „Crucea noastră cea de toate zilele”, al Mariei Paşca, din parohia Sf. Cruce din Bucureşti. Această parohie – despre care puteţi citi pe web la www.sfantacruce.ro – este prezentată în cele două pagini din mijlocul revistei, într-un articol al pr. Liviu Bălăşcuţi.
În a doua parte a revistei găsim prezentate două cărţi şi un CD: „Iuliu Maniu – Un creator de istorie”; „Episcopul Ioan Suciu – Apostolul tinerilor”; şi „Slăviţi-l pe Răscumpărătorul lumii”. În pagina 14 citim din nou despre Mons. Vladimir Ghika: fragmente dintr-o mărturie a pr. Daniel Ange apărută în iulie 2004 în publicaţia „France Catholique”. Am mai reţinut din revistă articolul pr. Corneliu Berea, despre documentul conciliar „Lumen Gentium”, şi al Mons. Vladimir Petercă, despre „Patriarhul Iacob şi lupta sa cu Dumnezeu”. Paginile 18 şi 19 conţin ştiri din Arhidieceză şi nu numai, iar ultimul articol este dedicat, după cum ne-am obişnuit, unui sfânt al lunii: acum pr. Liviu Bălăşcuţi s-a oprit la Sfinţii arhangheli Mihail, Gabriel şi Rafael. Revista poate fi citită online pe situl ARCB.ro.
