Cardinalul greco-catolic speră încă într-o Patriarhie ucrainiană
20.09.2004, Kiev (Catholica) - Arhiepiscopul major al Bisericii Greco-Catolice din Ucraina speră încă în recunoaşterea acestei Biserici ca Patriarhie, fiind convins că Papa Ioan Paul al II-lea îi împărtăşeşte dorinţa. Într-o scrisoare pe care Cardinalul Lubomyr Husar a trimis-o greco-catolicilor ucrainieni în 15 septembrie, se spune că remarcile Papei au fost în general greşit înţelese, ca şi cum Suveranul Pontif ar fi împotriva unei Patriarhii ucrainiene.
Dimpotrivă, afirmă Cardinalul Husar, în timpul unei întâlniri din luna iunie cu Episcopii catolici, Papa şi-a afirmat sprijinul pentru ideea Patriarhiei, afirmând că aspiraţiile greco-catolicilor sunt legitime. La 3 iunie Sfântul Părinte le-a spus Episcopilor: „Vă împărtăşesc aspiraţiile de a avea un statut juridic şi ecleziastic deplin.” Dorinţa greco-catolicilor de a avea o Patriarhie în Ucraina, a adăugat Suveranul Pontif, „are fundamente canonice şi conciliare”. Ţinând cont de opoziţia Bisericilor Ortodoxe, Papa a mai spus că aşteaptă „acea zi” când va putea ridica Arhiepiscopia Majoră la rang de Patriarhie.
Unii au declarat că afirmaţia Papei ucide efectiv orice vis de Patriarhie în Ucraina. Cardinalul Husar pune însă accentul pe declaraţia clară a Papei că sprijină ideea lor. „Papa va binecuvânta cu siguranţă Patriarhia de Kiev”, a prezis Cardinalul greco-catolic, deşi oficialii de la Roma au însă păreri împărţite. Anul trecut Arhiepiscopul major de Lviv şi-a mutat sediul la Kiev, pentru a sublinia caracterul naţional al Bisericii sale. Evident, gestul său a provocat mare tensiune în cercurile ortodoxe, în special în cele fidele Rusiei.
