A apărut dicţionarul religios al limbajului mimico-gestual
18.07.2009, Piteşti (Catholica) - La Editura Universităţii din Piteşti a apărut săptămâna aceasta „Dicţionarul religios al limbajului mimico-gestual”, realizat de părintele conferenţiar dr. Constantin Onu, citim în Ziarul Lumina. Lucrarea are un scop precis misionar-pastoral pentru comunităţile ortodoxe ale persoanelor cu deficienţe de auz. Astfel, lucrarea, coordonată de părintele Constantin Onu, permite preoţilor şi credincioşilor surzi să se pregătească mai bine pentru săvârşirea Sfintei Liturghii, prin înţelegerea adevărurilor de credinţă, acestea ducând la o comunicare eficientă şi folositoare. Această lucrare este şi un sprijin pentru viitoarele proiecte din cadrul învăţământului special pentru aceste comunităţi din ţara noastră.
În introducerea cărţii se spune că „semnele sacre trebuie guvernate în exprimarea mimico-gestuală după reguli foarte stricte. Semnele limbajului mimico-gestual religios oferă imagine liturgică, care reflectă adevărurile exprimate în textele sacre. E de netăgăduit că o prea mare libertate lăsată preotului sau interpretului în limbajul mimico-gestual, în prezentarea adevărului de credinţă, duce la desacralizarea mesajului. Creatorul de semne mimico-gestuale religioase, sacre, trebuie să imprime acestora o dimensiune panortodoxă, universală, să se înscrie în continuitatea liturgică a Bisericii şi să răspundă la trei exigenţe fundamentale: curăţia duhovnicească, să fie în duhul Tradiţiei Bisericii şi să transmită în mod decent execuţia semnului”.
Noul dicţionar a apărut cu binecuvântarea Preasfinţitului Calinic, Episcopul Argeşului şi Muscelului, care în cuvântul înainte subliniază faptul că „problema gestului se află în centrul tuturor marilor dezbateri filosofice şi culturale ale epocii moderne: dezbateri despre raporturile între natură şi regulile umane, între om şi animal, între raţiune şi impulsuri; dezbateri despre originile limbajului şi scriere; despre dezvoltarea şi clasificarea artelor umanităţii. Ceea ce putem adăuga este faptul că limbajul mimico-gestual religios, alături de iconografie, face parte din teologia vizuală”.
