Patriarhul Petru al VII-lea a trecut la cele veşnice
13.09.2004, Atena (Catholica) - În condiţii încă neelucidate până în momentul de faţă, Patriarhul Petru al Alexandriei şi al întregii Africi a căzut victimă, împreună cu încă alte 17 persoane, unui tragic accident de elicopter. Patriarhul şi-a propus să facă un pelerinaj la Sfântul Munte Athos în perioada 11-15 septembrie. Sâmbătă, 11 septembrie, trebuia să fie la mănăstirea Protaton şi Sfântul Pavel; de praznicul Înălţării Sfintei Cruci era planificată slujirea Dumnezeieştii Liturghii la Mănăstirea Vatopedu; 15 septembrie era ultima zi de vizită în Sfântul Munte după care se îndrepta spre Atena pentru o întâlnire oficială cu primatul Bisericii Ortodoxe din Grecia, Prea Fericitul Hristodulos. Tot acest pelerinaj a fost zădărnicit de prăbuşirea elicopterului, sâmbătă 11 septembrie, în Marea Egee la 30 km de capitala Sfântului Munte, Kareas. Elicopterul, de tip Chinook, aparţinea aviaţiei greceşti de război şi era considerat, din punct de vedere tehnic, unul dintre cele mai sigure elicoptere din lume.
Situl Bisericii Ortodoxe din Grecia informează că elicopterul cu care călătorea Patriarhul Petru al Alexandriei şi însoţitorii lui a decolat de pe baza militară din Atena la ora 9,35. Ora programată de aterizare în capitala Sfântului Munte trebuia să fie 11:05. Ultimul semnal de contact al elicopterului a fost emis la 10,54. Conform informaţiilor furnizate de jurnaliştii greci în jurul orei 11,00, elicopterul a dispărut de pe ecranele radarului. Abia după multe ore s-au găsit rămăşiţele pământeşti a nouă persoane, celelalte nefiind încă găsite. Au fost identificate trupurile Patriarhului şi ale arhimandritului Arsenios, stareţul mănăstirii Maheras. Rămăşiţele au fost transportate la Spitalul militar din Larisa, ca mai apoi să fie duse la Atena pentru a fi supuse unor expertize medico-legale. Alături de cei cinci membrii ai echipajului la bord se aflau: Mitropolitul Irineu al Pilousioului; Mitropolitul Hrisostomos al Cartaginei; Episcopul Nectarios al Madagascarului; Arhimandritul Arsenios, stareţul mănăstirii Mahaira; Arhimandritul Calistrat; un diacon, trei consilieri, o persoană de gardă şi fratele patriarhului.
În urma accidentului nu mai există nici un supravieţuitor. Ziarele greceşti de duminică, 12 septembrie, au comentat pe primele pagini tragicul accident, punctând multe întrebări la care nu s-a răspuns. Unul din cele mai influente ziare, Ethnos, a notat două întrebări tragice referitoare la zbor: ce anume a cauzat prăbuşirea unuia dintre cele mai sigure elicoptere din lume şi de ce operaţiunea de salvare şi căutare a fost declanşată abia după două ore, după ce elicopterul a ieşit din zona radarului? Oficiali din armata grecească au recunoscut că o problemă de comunicare a dus la întârzierea acestei acţiuni.
Patriarhul Petru al Alexandriei şi a toată Africa s-a născut în anul 1949, în Cipru. Conform tradiţiei, pe tărâmurile Alexandriei de astăzi a propovaduit Evanghelia lui Hristos, Sfântul Evanghelist Marcu in anul 42 d. Hr. Patriarhia Alexandriei este formată din creştini-ortodocşi greci, arabi şi africani şi cuprinde în jurisdicţia ei14 mitropolii. Credincioşii greci provin din fostele colonii greceşti din Nordul Africii şi din diaspora greacă mai nouă, mai ales în Africa de Sud. Ortodocşii arabi provin dintre emigranţii din Palestina, Liban şi Siria, iar africanii ortodocşi sunt rezultatul unei misiuni de evanghelizare organizată de Patriarhia Alexandriei în colaborare cu Biserica Greciei în Ghana, Camerun, Zair şi Kenya. Patriarhia Alexandriei este al doilea scaun patriarhal ca importanţă în ordine canonică după scaunul ecumenic de la Constantinopol. Patriarhul Petru a fost ce de-al 115-lea patriarh al Alexandriei. A fost ales patriarh în februarie 1997, fiind cel mai tânăr patriarh din toată lumea ortodoxă. în timpul păstoririi sale a înviorat mult viaţa bisericească şi duhovnicească a Africii.
Patriarhul Ecumenic Bartolomeu al Constantinopolului şi-a exprimat durerea pentru tragicul eveniment, subliniind „este foarte greu să crezi cum nu se mai găseşte printre noi Patriarhul Alexandriei, dinamicul şi energicul întâistătător al tronului Alexandriei; părintele grijuliu al grecilor şi a celor ce vieţuiesc în continentul african; mult iubitul prieten, frate şi împreună slujitor, care înainte de urcarea pe tronul patriarhal din diferite poziţii şi mai apoi ca patriarh, a desfăşurat o valoroasă pastoraţie apostolică în continentul african. Ne vom ruga pentru odihna în lumea drepţilor a fericitului său suflet, împărtăşind durerea Patriarhiei Ecumenice, a familiei tuturor ortodocşilor şi mai ales a Bisericii sore a Alexandriei, care acum a rămas orfană de păstorul ei”. Arhiepiscopul Hristodulos al Atenei şi întregii Elade şi-a exprimat si el simţămintele de durere spunând: „moartea patriarhului Alexandriei zguduie Ortodoxia şi văduveşte Patriarhia Alexandriei într-un moment decisiv al ei. A fost un venerabil cleric şi suntem profund mişcaţi de acest tragic accident”.
Astăzi trupul Patriarhului va fi depus, a informat postul de radio al Bisericii Ortodoxe din Grecia, în Catedrala arhiepiscopală din Atena, ca mai apoi să fie dus în Alexandria pentru slujba de înmormântare. Informaţiile ne-au fost oferite de pr. Ilie Trif, de la Radio Reîntregirea – Alba Iulia.
