Tabăra pentru tineret Ecumenica 2004
30.07.2004, Târgu Lăpuş (Catholica) - În perioada 16-23 august 2004, la Târgu Lăpuş, jud. Maramureş, va avea loc Tabăra pentru tineret Ecumenica, ediţia a VI-a, acţiune organizată de Parohia greco-catolică „Buna-Vestire” Târgu Lăpuş – păstorită de pr. Silviu Hodiş -, cu sprijinul Preasfinţitului Florentin Crihălmeanu, Episcop de Cluj-Gherla, avînd ca scop întărirea relaţiilor de prietenie între tinerii din toată ţara, indiferent de statutul social, apartenenţa religioasă sau etnică, printr-o varietate de activităţi religioase, social-culturale şi distractive.
Pe lângă conferinţele zilnice susţinute de personalităţi ale lumii religioase şi laice, în fiecare an este reînviat spiritul Evului Mediu printr-un carnaval medieval de anvergură, cu muzică şi dansuri medievale, cu personajele cetăţii medievale. Se organizează de asemenea excursii prin Ţara Lăpuşului, la biserici monument, la gospodari, pentru cunoaşterea unor tradiţii locale, nopţi de veghe, concursuri sportive, de cultură generală, de creativitate, de pictură, distractive.
Anul acesta, la formatul Taberei Ecumenica se vor adăuga, la fel ca în ceilalţi ani, acţiuni noi şi surprize de anvergură. Un element important este lansarea revistei virtuale Ecumenica, pe situl web al taberei, revistă care va exista în timpul taberei şi după aceasta prin contribuţiile tinerilor din diversele colţuri ale României. Revista va aborda teme creştine, dar şi de cultură, artă, filosofie, sociale, politice, economice etc. Tinerii vor învăţa să realizeze editoriale, eseuri, anchete, pagini de publicitate. Vor putea şi să compună sau să citească întâmplări petrecute în chiar cursul zilei, ilustrate de fotografii sau imagini.
Tinerii se pot înscrie până marţi, 10 august, la pr. Silviu Hodiş (tel.: 0262 385 376, mobil: 0723 377 599, e-mail: silviu_hodis@yahoo.com), Grigore Cîmpean (tel.: 0745 502 541), Simona Zetea (Biblioteca Facultăţii de Teologie Greco-Catolică, Moţilor 26 – Cluj; tel.: 0726 268 313). Sosirea la Tg. Lăpuş se va face luni, 16 august, cu mijloace proprii de transport, cazarea şi masa fiind asigurate la Liceului teoretic „Petru-Rareş” din localitate. Plecarea va fi pe data de 23-24 august. Vârsta participanţilor trebuie să fie peste 15 ani; fiecare participant are nevoie de bocanci şi un rând de haine mai groase, şi de un costum de carnaval care să redea un personaj din Evul Mediu. Persoanele cu probleme de sănătate se vor înscrie la tabără pe propria lor răspundere, având în vedere că unele probe din concursuri solicită la maximum capacităţile fizice ale participanţilor. Preţul taberei de persoană este de 450.000 lei. Tinerii care fac dovada, în scris, că au obţinut media generală peste 9 la limba română beneficiază de o reducere de 50% din costul taberei, iar cei care fac dovada că provin din familii numeroase (peste 3 copii), cu venituri mici sau sunt orfani de părinţi beneficiază de asemenea de o reducere de 50%.
Din programul taberei din acest an aflăm că în cadrul drumeţiilor tinerii vor avea ocazia să participe la tradiţii pe viu, de exemplu mulsul vacii, să gătească pe munte, să afle cum se obţin cărbunii din lemn, să culeagă mure. Ziua de vineri, 20 august, va fi Ziua verde, în care tinerii vor face un marş simbolic pentru o lume mai curată şi vor participa la curăţarea zonelor din centrul oraşului. Ca în fiecare an, tabăra va fi onorată cu prezenţa Episcopului Florentin, care va celebra în ziua de duminică o Liturghie arhierească. „Acest mozaic de acţiuni, cimentat cu prietenie şi iubire de aproapele, nu face decât să pună în evidenţă convingerea noastră că pe Dumnezeu îl găseşti şi în jocuri, dans sau muzică sau, şi mai simplu, te găseşte El atunci când râzi, când sari, cânţi sau scrii”, declară pr. Silviu Hodiş.
