Alegerea Ministrului provincial al franciscanilor conventuali din România
22.07.2004, Roman (Catholica) - În cea de-a treia zi a lucrărilor Capitolului Provincial al Provinciei franciscane conventuale „Sf. Iosif” din România, care se desfăşoară în perioada 19-24 iulie 2004, mai exact în cea de-a treia sesiune a acestuia, s-au adunat la Roman un număr de 175 de fraţi franciscani conventuali ai Provinciei, atât din ţară cât şi din străinătate, pentru a-şi manifesta opţiunea în privinţa alegerii Ministrului provincial.
După Sf. Liturghie în cinstea Duhului Sfânt, prezidată de Ministru general al Ordinului, pr. Joachim Anthony Giermek, fraţii s-au adunat în aula capitulară. Aici, chiar din primul scrutin, a fost reales de marea majoritate a fraţilor pr. Ion Ciuraru, acelaşi superior care a condus Provincia şi în mandatul precedent. Pr. Ion Ciuraru, în vârstă de 37 de ani, s-a născut la Valea Seacă, judeţul Bacău, în ziua de 18 august 1967. A intrat în Ordinul franciscan în mai 1990, chiar cu prima serie de candidaţi franciscani după căderea comunismului, iar între 1990-1991 a făcut noviciatul la Luizi-Călugăra (Bacău). Au urmat apoi primii ani de studii la Institutul Teologic Franciscan din Roman, iar în ziua de 8 septembrie 1995 a depus voturile pe viaţă în Ordinul Fraţilor Minori Conventuali.
A fost apoi trimis la studii în Italia şi a terminat licenţa la Facultatea de Teologie „San Bonaventura” – Seraphicum din Roma, continuând apoi studiile de specializare şi obţinând diploma de master în teologia morală pe lângă Institutul Superior de Teologie Morală al Academiei Alfonsianum din Roma. Între timp, în ziua de 22 iunie 1997, a fost sfinţit preot la Roman. Reîntors în ţară, la terminarea studiilor, în 1998, a fost numit vice-rector la Institutul Teologic Franciscan din Roman şi guardian al celei mai mari comunităţi din ţară, Conventul „Sf. Francisc de Assisi” din aceeaşi localitate. În anul 2000, cu ocazia precedentului Capitol Provincial, a fost ales pentru prima oară Ministru provincial.
Potrivit unui comunicat primit la redacţie din partea pr. Victor-Emilian Dumitrescu, secretar provincial, rolul Ministrului provincial, conturat în Regula şi Constituţiile Ordinului, este acela de a fi „animatorul întregii Provincii, înzestrat cu maturitate, prudenţă, capacitate şi cu spirit franciscan, precum şi cu toate celelalte calităţi cerute de drept. Ministrul provincial, manifestând faţă de toţi duhul dragostei şi al preocupării, este cel care veghează cu sârguinţă ca fraţii să ducă o viaţă cât mai conformă Evangheliei, după Regula şi Constituţiile Ordinului nostru, spre sfinţirea şi edificarea întregii Bisericii”. Pr. Ion Ciuraru a fost reales pentru încă patru ani să îi slujească pe cei aproape 250 de fraţi ai Provinciei din România, răspândiţi în cele 15 comunităţi din ţară, precum şi în alte şapte ţări ale Europei.
