Categorie: Biserica Romano-Catolică
Vineri, 16 aprilie 2010, Academia Teologică „Anton Durcovici” a organizat la Institutul Teologic Romano-Catolic „Sf. Tereza” din Bucureşti la ora 15 lansarea celei de a doua cărţi despre viaţa şi gândirea lui Edith Stein...
În perioada 6-10 aprilie 2010, la Luncani a avut loc a VIII-a întâlnire de Pastorală Vocaţională Intercongregaţională la nivel naţional. Eveniment a fost găzduit de Surorile Carmelitane, într-o atmosferă de fraternitate în diversitate, participând...
Tinerii ieşeni s-au întâlnit marţi, 13 aprilie 2010, la un moment comun de rugăciune organizat de Acţiunea Catolică „Sfântul Iosif”, zona Iaşi. Catedrala romano-catolică Adormirea Maicii Domnului a fost gazda celor aproximativ 60 de...
Astăzi, 16 aprilie, Suveranul Pontif Papa Benedict al XVI-lea aniversează împlinirea a 83 de ani de viaţă. La 19 aprilie se vor împlini cinci ani de la alegerea sa pe Scaunul lui Petru, iar...
Ca în fiecare dintre ultimii trei ani, corul de tineri al parohiei Sf. Tereza a Pruncului Isus din Iaşi a organizat un concert de Paşte. Programul a inclus piese specifice Postului Mare, în prima...
Cu încuviinţarea Înalt Preasfinţitului Arhiepiscop Ioan Robu, la invitaţia Grupului Faustinum de pe lângă Catedrala Sf. Iosif din Bucureşti, în perioada 14-16 aprilie 2010, vor sosi în România sr. Maria Elzbieta Siepak şi sr....
După ce în cadrul Sfintei Liturghii Pontificale de la ora 10.30, din Duminica a II-a a Paştelui, IPS Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit de Bucureşti, a sfinţit orga Wegenstein a Catedralei Sf. Iosif, seara la...
Parohia „Isus, Bunul Păstor” din Roman a găzduit, vineri, 9 aprilie 2010, întrunirea Consiliului Diecezan AC şi a Colegiului asistenţilor spirituali AC, aflăm de pe Ercis.ro. Au participat 32 de membri din totalul de...
Tinerii Acţiunii Catolice din zona Bacău s-au întâlnit sâmbătă, 10 aprilie 2010, la Mărgineni, pentru a celebra, la îndemnul Papei Benedict al XVI-lea, cea de-a XXV-a Zi Mondială a Tineretului. La această întâlnire au...
Duminică, 11 aprilie 2010, Duminica a II-a a Paştelui, în întreaga Biserică Catolică s-a celebrat Duminica Divinei Milostiviri – Divina Misericordia. Domnul nostru Isus Cristos, prin Sfânta Faustina Kowalska, a cerut ca a doua...