Categorie: Lumea catolică
Catolicii din Houston, Texas, sub conducerea Cardinalului Daniel DiNardo, au început o campanie în tot oraşul de ascultare a Bibliei. Peste 50 de parohii catolice participă la campania intitulată „You`ve Got The Time Houston”...
Decizia Bisericii Mormone de a construi un templu enorm în faţa celui mai popular sanctuar marian din Honduras, Fecioara de Suyapa, a stârnit un val de critici şi proteste, potrivit presei din Honduras. Protestatarii...
Se încheie joi, 5 februarie 2008, vizita ad limina a Episcopilor catolici din Turcia. Episcopii au fost primiţi luni de Papa Benedict al XVI-lea, care a îndemnat creştinii şi musulmanii să coopereze la promovarea...
„Eroismul este posibil chiar şi la 19 ani. Papa Benedict al XVI-lea a recunoscut acest fapt când, la 3 iulie 2008, a aprobat decretul Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor, prin care se afirmă că tânăra...
Superiorul general al Fraternităţii preoţeşti Sf. Pius al X-lea (SSPX), Episcopul Bernard Fellay, a respins în termeni categorici acuzaţiile de antisemitism. Primind sâmbătă o echipă de la publicaţia catolică săptămânal „Famille Chretienne”, la Casa...
La 31 ianuarie, în ziua în care Biserica Catolică îl aminteşte după calendarul latin pe Sfântul Ioan Bosco (1815-1888), fiii săi spirituali, numiţi „salezieni”, au început celebrările prilejuite de împlinirea a 150 de ani...
Al doilea articol publicat în numărul pe luna ianuarie 2009 al revistei Lumea Catholica despre Sf. Josemaria Escriva şi Opus Dei, fondată de el, prezintă Spiritul Operei, în traducerea Ecaterinei Hanganu. „Opus Dei nu...
Numărul pe luna ianuarie 2009 al revistei Lumea Catholica ni-l prezintă pe Sf. Josemaria Escriva, fondatorul Opus Dei, drept „Un om care a ştiut cum să iubească”. Acest număr al revistei electronice dedică două...
Liam Neeson, cunoscut pentru rolul său ca Oskar Schindler din filmul „Lista lui Schindler” regizat de Steven Spielberg, este naratorul pe un nou CD despre staţiunile Căii Crucii. CD-ul prezintă cele 14 staţiuni şi...
Episcopul Bernard Fellay, superior general al Societăţii Sf. Pius al X-lea, a cerut public iertare pentru declaraţiile privind Holocaustul făcute de unul dintre Episcopii societăţii, informând de asemenea că prelatului i-a fost interzis să...