Categorie: Social/Bioetică
Voluntarii asociaţiei Medicina Solidară şi secţiunea romană a Uniunii Naţionale Italiene pentru Transportul Bolnavilor la Lourdes şi la Sanctuarele Internaţionale, în colaborare cu catedra de Boli Infecţioase din cadrul Universităţii Tor Vergata, au iniţiat...
La puţin timp după legalizarea uniunilor civile între persoane de acelaşi sex, secretarul pentru justiţie din Chile a declarat într-un interviu săptămâna trecută că guvernul „nu se va opune” unei iniţiative legislative privind legalizarea...
„Acordul privind programul nuclear iranian este văzut într-o lumină pozitivă de Sfântul Scaun”, se spune în declaraţia dată publicităţii marţi, 14 iulie 2015, de către Vatican, cu privire la acordul hotărâtor încheiat în această...
Mai multă ambiţie, mai puţin egoism la nivel naţional şi mai multă participare la procesele decizionale pentru eradicarea sărăciei: la aceasta i-a îndemnat preşedintele Caritas Internationalis, Cardinalul Antonio Luis Tagle, pe liderii mondiali reuniţi...
„În acest moment, sperăm ca acordul încheiat să fie semnat. Grecia fără Uniunea Europeană nu poate merge mai departe” – astfel a comentat pentru agenţia SIR preşedintele Episcopilor catolici din ţara elenă, Mons. Franghiskos...
În ultima sa zi în America de Sud, Papa Francisc a vizitat cea mai săracă zonă din capitala Paraguayului, încurajându-i pe locuitori să practice solidaritatea, deoarece fără ea, credinţa oricui este fie ipocrită, fie...
În timp ce Papa Francisc este în călătorie apostolică în Ecuador, Bolivia şi Paraguay, între 5 şi 13 iulie, Episcopii americani au decis să ofere o donaţie de peste trei milioane de dolari Bisericii...
În ultima zi a vizitei sale în Bolivia, Papa Francisc a vizitat Centrul de reabilitare din Santa Cruz-Palmasola, una dintre cele mai controversate şi supraaglomerate închisori din ţară. În această închisoare sunt 4.000 de...
Într-un discurs adresat unor organizaţii nonguvernamentale în ziua de joi, 9 iulie 2015, Papa Francisc a spus că săracii şi marginalizaţii au de jucat un rol de neînlocuit în a răsturna dictatura globală a...
Curtea Constituţională a Spaniei a dat o reglementare care protejează dreptul farmaciştilor de a refuza să vândă pilula de a doua zi datorită convingerilor lor religioase sau a altor obiecţii de conştiinţă. Concluzia Curţii...