PS Claudiu în vizită pastorală la Cășeiu
Duminică, 7 mai 2023 – a IV-a a Paștilor -, ziua în care Preasfinția Sa Claudiu, Episcopul de Cluj-Gherla s-a aflat în loc. Cășeiu, jud. Cluj, a fost o zi ploioasă dar izvorâtoare de...
Duminică, 7 mai 2023 – a IV-a a Paștilor -, ziua în care Preasfinția Sa Claudiu, Episcopul de Cluj-Gherla s-a aflat în loc. Cășeiu, jud. Cluj, a fost o zi ploioasă dar izvorâtoare de...
Parohia „Sfânta Treime” din Șimleu Silvaniei a găzduit sâmbătă, 6 mai a.c., întâlnirea cu familiile preoților și cu familii reprezentante ale fiecărei parohii, organizată de către Departamentul pentru Familii, având ca temă „Sacramentul Preoției...
În același an în care au apărut în original, memoriile Papei Benedict al XVI-lea, plecat la Domnul în chiar ultima zi a anului 2022, văd lumina tiparului la Galaxia Gutenberg din Târgu Lăpuș sub...
O delegație reprezentând Asociația internațională Aid to the Church in Need (ACN) și TVE Spania a vizitat, în 28 și 29 aprilie 2023, Eparhia de Cluj-Gherla. Scopul principal al vizitei a fost efectuarea unor...
În Duminica a III-a a Paștilor, 30 aprilie 2023, Preasfinția Sa Claudiu, Episcopul de Cluj-Gherla s-a aflat în mijlocul credincioșilor parohiei „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din cart. Gheorgheni, Cluj-Napoca, comunitate păstorită de pr. Gheorghe...
Surorile Congregației Maicii Domnului (CMD) din întreaga Biserică Română Unită s-au reunit la Casa generală a CMD din Cluj-Napoca – Mănăstirea Maicii Domnului, Sanctuar Arhiepiscopal Major, unde Preasfinția Sa Claudiu, Episcopul de Cluj-Gherla a...
În Marțea luminată – 18 aprilie 2023, urmând tradiția celei de-a III-a zi de Paști, Preasfinția Sa Claudiu, Episcop de Cluj-Gherla, s-a aflat în mijlocul comunității de credincioși ai parohiei Cluj – Centru Bob...
Vinerea Mare, 14 aprilie 2023, zi aliturgică, de post și ajun, este ziua în care se face slujba punerii în mormânt a Domnului Isus Cristos. Credincioșii s-au adunat, în seara acestei zile, în biserici...
În Joia Mare, 13 aprilie 2023, la orele serii, în prezența a sute de credincioși, Denia celor 12 Evanghelii s-a celebrat și în Catedrala „Schimbarea la Față” a Eparhiei de Cluj-Gherla, de către Preasfinția...
Catedrala „Schimbarea la Față” din Cluj-Napoca s-a îmbrăcat în taină în Joia Mare, 13 aprilie 2023, zi în care Biserica comemorează instituirea, de către Domnul și Mântuitorul Isus Cristos, a Sfintei Euharistii și a...