Papa merge în Croaţia să sprijine familia
Papa Benedict al XVI-lea se va concentra pe tema familiei în vizita de două zile din Croaţia ce va avea loc în 4 şi 5 iunie, sâmbătă şi duminică, după cum se arată într-un...
Papa Benedict al XVI-lea se va concentra pe tema familiei în vizita de două zile din Croaţia ce va avea loc în 4 şi 5 iunie, sâmbătă şi duminică, după cum se arată într-un...
1. Duminică, 5 iunie 2011, în biserica romano-catolică din Oraviţa, Msgr. Dirschl Johann, vicar general al Episcopiei de Timişoara, va administra Sacramentul Sfântului Mir la 20 de tineri care s-au pregătit pentru acest moment....
Sâmbătă, 28 mai 2011, a avut loc la Centrul „Don Orione” din Oradea Întâlnirea Eparhială a Copiilor. Copiii şi preoţii din Eparhia de Oradea au participat la acest eveniment pregătit de Biroul Pastoral, coordonat...
300 de delegaţi ai Caritas Internationalis l-au ales joi, 26 mai 2011, pe Michel Roy ca noul secretar general pentru următorii patru ani. Roy îi succede lui Lesley-Anne Knight, care a fost secretar general...
Acolo unde este vestită, Evanghelia aduce viaţa, aşa cum ploaia face să reînverzească pământul uscat şi fără apă, a afirmat Papa Benedict al XVI-lea la întâlnirea duminicală pentru antifonul marian pascal Regina Coeli –...
Este aproape o lună de când Episcopul Bill Morris de Toowoomba, Australia, a fost demis din funcţie de Papa Benedict al XVI-lea. Decanul de vârstă din această ţară, Cardinalul George Pell de Sydney, a...
Cuvintele Apostolului Neamurilor din Scrisoarea sa către Coloseni: „Înrădăcinaţi şi întemeiaţi în Cristos, tari în credinţă”, au fost tema Întâlnirii Tinerilor din Arhidieceza Romano-Catolică de Bucureşti cu Păstorul lor, IPS Ioan Robu, în dimineaţa...
În vederea începerii lucrărilor de consolidare a bisericii vicariale „Sfântul Vasile cel Mare” din Bucureşti, parohia şi-a mutat de duminică, 29 mai 2011, locaţia de cult în parterul restaurat al casei parohiale (din str....
Papa Benedict al XVI-lea şi-a exprimat satisfacţia că reflecţia sa asupra crizei vieţii creştine a luat o formă concretă în noul Consiliu Pontifical pentru Promovarea Noii Evanghelizări. Pontiful s-a adresat ieri, 30 mai 2011,...
În frumoasa lună mai, luna Sfintei Fecioare Maria, în zilele de 27-29 mai 2011, la mănăstirea carmelitană din Luncani-Bacău s-a desfăşurat campusul de formare pentru membrii sectorului adulţi din Acţiunii Catolice Iaşi. Tema campusului...