Posibilă călătorie a Papei în Mexic
Papa Ioan Paul al II-lea va merge în Mexic la sfârşitul lunii iulie, după Ziua Mondială a Tineretului, pentru a-l canoniza pe Juan Diego, au spus surse din Vatican. ZENIT a relatat anterior că...
Papa Ioan Paul al II-lea va merge în Mexic la sfârşitul lunii iulie, după Ziua Mondială a Tineretului, pentru a-l canoniza pe Juan Diego, au spus surse din Vatican. ZENIT a relatat anterior că...
Acum când n-am ieşit încă bine din sărbătorile religioase ale sfârşitului şi începutului de an, o lectură a unor cărţi de cultură religioasă este foarte binevenită. Aşa este şi cartea de faţă semnată de...
Fundaţia Culturală Sarmizegetusa a adresat o scrisoare deschisă I.P.S. George Guţiu, arhiepiscop al Arhiepiscopiei Române Unite cu Roma (greco-catolică) de Cluj Gherla, prin care solicita retragerea cererii depuse la tribunal privind restituirea Mănăstirii Nicula...
Învăţaţi creştini şi musulmani se vor întâlni joi pentru un schimb de opinii, încurajaţi de primul ministru Tony Blair şi de Episcopul anglican de Canterbury, relatează The Telegraph. Dr. George Carey va primi 40...
(…) A început al doilea an al celui de al treilea mileniu creştin, dar încă trăim consecinţele diviziunilor care s-au produs în mileniul trecut în Biserica lui Hristos. Credem cu tărie că Atotînţeleptul Dumnezeu,...
Un grup de rude ale victimelor atacurilor teroriste din 11 septembrie din Statele Unite au sosit marţi la Kabul pentru a se întâlni cu familii afgane, victime ale bombardamentelor americane. Iniţiativa a fost organizată...
Organizată pe plan internaţional, Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor are loc în perioada 18-25 ianuarie curent, inclusiv în România. Tema din acest an este luată din Cartea Psalmilor, „Că la Tine este izvorul...
Reproducem comunicatul de presă difuzat de Dieceza Romano-Catolică de Iaşi legat de Săptămâna de rugăciune pentru unitatea creştinilor (18-25 ianuarie): Săptămâna de rugăciune pentru unitatea creştinilor (18-25 ianuarie) va începe anul acesta în Iaşi,...
O altă femeie se află în faţa posibilităţii de a fi ucisă cu pietre după ce a avut un copil înafara căsătoriei, a spus un avocat. Avocatul a explicat că Aishatu Abubakar, în vârstă...
O listă provizorie a participanţilor la Ziua Mondială pentru Pace, programată pentru 24 ianuarie în Assisi, indică participarea a cel puţin 44 de delegaţii religioase cuprinzând 300 de membri. Faţă de întâlnirile de la...