PS Virgil într-un amplu interviu pentru Bihoreanul

17.01.2013, Oradea (Catholica) - „Acum trei decenii, avea o viaţă dublă. Cine ar fi crezut că, odată ajuns acasă, tânărul inginer agronom îşi ia gentuţa cu ‘ustensilele’ de preot şi, sfidând interdicţiile regimului, duce cuvântul Domnului în clandestinitate, prin căsuţe şi apartamente de bloc, celor care se încăpăţânau să ţină vie credinţa greco-catolică? Azi, la 55 de ani, inginerul din Târgu Mureş a strâns deja un deceniu şi jumătate ‘vechime în munca’ de Episcop.” Astfel începe amplul interviu luat PS Virgil Bercea, Episcop de Oradea, de publicaţia Bihoreanul.

„În 31 decembrie 1989 Biserica Greco-Catolică a fost repusă în drepturi”, povesteşte PS Virgil în acest interviu, „dar nu existau ‘norme de aplicare’, nimeni nu ştia ce trebuie făcut cu bunurile ce au aparţinut acesteia. Eu am crezut că fraţii ortodocşi vor avea o mare deschidere faţă de noi. Din păcate, n-a fost aşa. Noi nu mai aveam nimic. În sediile episcopiilor noastre funcţionau instituţii de stat (la Oradea era Biblioteca Judeţeană), iar prima liturghie după Revoluţie am ţinut-o sub cerul liber, în piaţa centrală din Târgu Mureş. În iunie 1990 l-am însoţit pe Episcopul Alexandru Todea la Roma, unde se întorcea după o absenţă de 50 de ani. La Sinodul Episcopilor, în faţa Papei, fiecare Episcop avea voie să ţină un discurs de maxim 8 minute. Părintele Todea a vorbit, într-o linişte mormântală, o jumătate de oră. Iar Papa Ioan Paul al II-lea a spus că cine a tăcut 50 de ani are voie să vorbească o săptămână fără să fie întrerupt. În anul următor Sfântul Părinte l-a făcut Cardinal pe Alexandru Todea. Ţinea foarte mult la el, erau şi asemănători fizic. A urmat o perioadă în care am luptat pentru retrocedarea lăcaşurilor de cult. În Episcopia de Oradea sunt acum 90.000 de credincioşi, iar o mare parte din biserici au fost restituite.”

Episcopul de Oradea a povestit şi despre cum a ajuns preot: „Mulţi spun că datorită faptului că eram nepotul părintelui Todea. Din mulţimea de nepoţi pe care i-a avut eu am fost cel care a simţit chemarea spre Biserică. Am studiat teologia în timpul facultăţii, cu preoţi ieşiţi din puşcăriile comuniste, vizitându-i săptămânal acasă, pe ascuns. Colegii mei nici nu cred că ştiau că sunt preot. Mergeam duminicile şi slujeam pe la case, prin blocuri. Riscul era mare. Ca să nu se audă slujba la vecini dădeam radioul tare în camera alăturată. Aveam doar un patrafir şi o cruce. Când m-a hirotonit în clandestinitate, în 1982, părintele Todea mi-a zis că nu-mi poate oferi reverendă, ci doar dreptul de a muri pentru credinţă. Eu personal nu am fost hărţuit de Securitate. Poate şi pentru că mergeam cel puţin de două ori pe săptămână la Reghin, la părintele Todea, care era sever supravegheat, deci eram şi eu sub observaţie. Nu pot însă nega că nu mi-a fost frică. Lunea, când mă întorceam la serviciu, mi-era teamă să nu se întâmple ceva rău.”

Vorbind despre rolul Bisericii azi, Ierarhul a spus că aceasta „dă un sprijin mai ales oamenilor care nu se mai regăsesc în această societate fără repere. E important de ştiut că există un loc în care putem spune tot. Domnul ne ascultă şi regăsim în el o pace a sufletului.” Printre ultimele întrebări este cea despre percepţia asupra BRU la Vatican. Episcopul Virgil Bercea a răspuns: este văzută „bine, din moment ce PF Lucian a ajuns Cardinal. Avem parte de o apreciere maximă. Eu i-am oferit anul trecut o icoană Sfântului Părinte şi şi-a adus aminte de mine. Şi nu e uşor ca Papa să te ţină minte când în lume suntem 4.500 de Episcopi.”

Sursa: vedeţi aici

Legături

• Textul integral al interviului