Irlandezii participă tot mai mulţi la Liturghie
07.05.2001, Dublin (CWNews) - Participarea la Sfânta Liturghie în Irlanda este în creştere, pentru prima oară în ultimii aproape 40 de ani, informează ediţia irlandeză a publicaţiei „The Sunday Times”. De trei ani la rând, preoţii din Dublin au sesizat o creştere a numărului de credincioşi care participă duminica la Liturghie. „Am avut o participare mai slabă în trecut, dar acum vin tot mai mulţi”, a spus Pr. Eugene Taafe din Mulhudart, Dublin, la care numărul de credincioşi care vin duminica s-a dublat în ultimele şase luni.
La începutul anilor `60, la Liturghia de duminică participa 90% din populaţia Irlandei. În anii `90 procentul a scăzut la doar puţin peste 60%. „Astăzi nu mai auzi, ca şi acum câţiva ani, de o scădere a ratei de participare”, a spus Pr. Martin Clarke, director al biroului catolic de comunicaţii. Şi studenţii par a-l căuta mai mult pe Dumnezeu: la Liturghia din Miercurea Cenuşii au participat la Liturghiile organizate în campusuri 6.000 de studenţi, aproape o treime din numărul de studenţi din Irlanda.
Călugăriţele care asigură ostiile pentru Liturghie spun că acum abia mai fac faţă cererilor care apar în plus în fiecare săptămână. „Ne străduim să răspundem comenzilor”, a spus Sr. Gabrielle, din Ordinul Redemptoriştilor. „Ele au crescut cu peste 20%”. Surorile carmelitane din Roebuck au sesizat o creştere asemănătoare: dacă în general făceau 300.000 de ostii pe săptămână, în timpul Postului comenzile au crescut la 400.000.
Veniturile din chetele făcute de Arhidieceza de Dublin au crescut în ultimul an cu peste 5,5 milioane de dolari. Cheta totală, care include ofertele familiilor şi donaţiile pentru preoţi, ajunge la 35 de milioane de dolari, faţă de 34,1 milioane de dolari anul trecut.
