Pelerinajul jubiliar în Grecia, Siria şi Malta

Acum o săptămână am încheiat pelerinajul pe urmele Sfântului Pavel, care m-a condus în Grecia, Siria şi Malta. Sunt bucuros să reflectez împreună cu voi asupra acestui eveniment, care constituie ultima parte a itinerariului jubiliar la principalele locuri ale istoriei mântuirii. Sunt recunoscător faţă de toţi cei care m-au însoţit prin rugăciunile lor în această de neuitat „întoarcere la izvoare”, prin care am putut simţi prospeţimea începuturilor creştinismului.

Îmi reînoiesc sentimentele de recunoştinţă faţă de preşedintele Republicii Elene, Dl Kostas Stephanopoulos, care m-a invitat să vizitez Grecia. Îi mulţumesc, de asemenea, preşedintelui Republicii Arabe Siriene, Dl Bashar al-Assad, precum şi preşedintelui Republicii Malta, Dl Guido De Marco, care m-au primit cu atâta căldură la Damasc şi la Valletta.

Aş vrea să le mărturisesc Bisericilor Ortodoxe de pretutindeni, afecţiunea şi stima Bisericii Catolice, împreună cu dorinţa ca amintirea greşelilor din trecut împotriva comuniunii să fie purificată pe deplin, făcând loc reconcilierii şi fraternităţii. Am mai avut, de asemenea, ocazia de a reafirma deschiderea sinceră cu care Biserica se adresează credincioşilor Islamului, de care ne uneşte adorarea Dumnezeului Unic.

Consider un dar special posibilitatea de a-i întâlni, chiar pe teritoriul lor de misiune, pe Episcopii catolici din Grecia, Siria şi Malta, şi, împreună cu ei, pe preoţii, pe călugării şi călugăriţele, precum şi pe numeroşii credincioşi laici. Pe urmele lui Pavel, Succesorul lui Petru a putut să întărească şi să încurajeze aceste comunităţi, îndemnându-le la fidelitate şi, în acelaşi timp, la deschidere şi iubire fraternă.

La Areopagul din Atena au răsunat din nou cuvintele celebrului discurs al lui Pavel, relatat în Faptele Apostolilor. Ele au fost citite în greacă şi în engleză, şi acest lucru este foarte sugestiv: limba greacă era la începutul primului mileniu limba cea mai vorbită în zona mediteraneană, aşa cum astăzi poate fi considerată engleza la nivel mondial. „Vestea Bună” a lui Cristos, Cel care ni l-a descoperit pe Dumnezeu şi care este Mântuitorul lumii, ieri, azi şi totdeauna, este adresată tuturor oamenilor de pe pământ, conform poruncii Sale explicite.

La începutul celui de al treilea mileniu, Areopagul din Atena a devenit într-un anumit fel „areopagul lumii”, de unde mesajul creştin al mântuirii este repropus tuturor celor care îl caută pe Dumnezeu şi sunt „conştienţi” de acceptarea misterului său inepuizabil de adevăr şi iubire. Aceasta în special prin citirea „Declaraţiei comune”, pe care, la capătul unei întâlniri fraterne, am semnat-o împreună cu Înaltpreasfinţia Sa Christodulos, Arhiepiscopul Atenei şi al întregii Grecii, şi care adresează tuturor popoarelor continentului european chemarea la a nu-şi uita rădăcinile creştine.

Discursul lui Pavel de la Areopag constituie un model de inculturare, şi, ca atare, îşi păstrează intactă actualitatea. Tocmai de aceea l-am propus din nou cu ocazia celebrării euharistice făcute împreună cu comunitatea catolică din Grecia, reamintind exemplul minunat al fraţilor Chiril şi Metodiu, originari din Salonic. Aceştia, inspirându-se cu credinţă şi creativitate din acest model, nu au ezitat să răspândească Evanghelia printre popoarele slave.

După Grecia, am fost în Siria, acolo unde, pe drumul spre Damasc, Cristos Înviat i-a apărut lui Saul din Tars, transformându-l dintr-un prigonitor feroce într-un Apostol neobosit al Evangheliei. A fost o întoarcere la origini – ca şi pentru Avraam –, un răspuns la o chemare, la vocaţie. La acestea mă gândeam când am vizitat memorialul Sfântului Pavel. Relaţia lui Dumnezeu cu oamenii pleacă întotdeauna de la o chemare, care ne invită să ne abandonăm pe noi înşine şi siguranţa pe care o avem, pentru a pleca spre o ţară nouă, încrezându-ne în Cel care ne cheamă. Aşa s-a întâmplat cu Avraam, cu Moise, cu Maria, cu Petru şi cu ceilalţi Apostoli. Aşa s-a întîmplat şi cu Pavel.

Astăzi Siria este locuită în majoritate de musulmani, care cred într-un Dumnezeu Unic şi caută să i se supună Lui, după exemplul lui Avraam, ai cărui descendenţi se consideră cu bucurie (cf Nostra Aetate, nr. 3). Acum, la începutul celui de al treilea mileniu, dialogul interreligios cu Islamul devine tot mai important şi mai necesar. În acest sens, un semn foarte încurajator a fost primirea călduroasă pe care mi-au făcut-o autorităţile civile şi Marelui Muftiu, care m-a însoţit în vizita istorică de la Marea Moschee a Omeiazilor, unde se găseşte memorialul Sfântului Ioan Botezătorul, foarte venerat şi de către musulmani.

La Damasc, pelerinajul meu a căpătat un puternic caracter ecumenic, în special datorită vizitei pe care am avut bucuria să o fac la Catedrala Preafericitului Ignaţiu al IV-ea, Patriarhul Ortodox Grec, şi a Sanctităţii Sale Mar Ignaţiu Zakka I, Patriarhul Ortodox Sirian. În Catedrala Ortodoxă Greacă a Adormirii Maicii Domnului, am celebrat un moment solemn de rugăciune. Aici, cu mare emoţie, am văzut realizat unul dintre scopurile principale ale pelerinajului jubiliar, care a fost de a ne „aduna în locurile originii noastre comune, pentru a da mărturie despre Cristos, unitatea noastră (cf Ut Unum Sint, nr. 23) şi a confirma angajamentul reciproc spre restabilirea comuniunii depline” (Scrisoarea despre pelerinajul la locurile legate de istoria mântuirii, nr. 11).

În Siria i-am adresat lui Dumnezeu o cerere specială pentru pacea în Orientul Mijlociu, motivaţi, din păcate, de situaţia dramatică actuală, care devine tot mai îngrijorătoare. Am fost pe Înălţimile Golan, la biserica din Quneitra, aproape distrusă de război, şi acolo mi-am înălţat rugăciunea. Într-un fel, inima mi-a rămas acolo, iar rugăciunea mea va continua şi nu se va opri până când spiritul de răzbunare nu va ceda locul reconcilierii şi recunoaşterii reciproce a drepturilor.

Această speranţă se întemeiază pe credinţă, iar speranţa am încredinţat-o tinerilor din Siria, pe care am avut bucuria să îi întâlnesc în seara de dinaintea părăsirii Damascului. Mai port în inimă căldura salutului lor, şi îl rog pe Dumnezeul păcii ca aceşti tineri creştini, musulmani şi evrei, să poată să crească împreună, ca fii ai Unicului Dumnezeu.

Ultima etapă a pelerinajului meu pe urmele Sfântului Pavel a fost pe insula Malta, unde Apostolul a petrecut trei luni, după naufragiul corabiei care-l ducea ca prizonier la Roma (cf Faptele Apostolilor 27,39-28,10). Am avut parte, pentru a doua oară, de o primire călduroasă din partea maltezilor, şi am avut bucuria să pot să îi proclam Fericiţi pe doi fii ai acestui popor, Don Giorgio Preca, fondator al Societăţii pentru Doctrina Creştină şi Ignazio Falzon, catehet laic, împreună cu Sr. Maria Adeodata Pisani, călugăriţă benedictină.

Am dorit încă odată să indic calea sfinţeniei ca şi cale principală pentru credincioşii mileniului trei. În imensul ocean al istoriei, Biserica nu se teme de provocările şi cursele pe care le întâlneşte în timpul navigării sale, ţinînd ferm cârma sfinţeniei, spre care a îndreptat-o Marele Jubileu al Anului 2000 (cf Novo Millennio Ineunte, nr. 30).

Fie ca aşa să fie pentru toţi, prin mijlocirea Fecioarei Maria, spre care ne îndreptăm gândul în tot cursul lunii mai, lună consacrată ei. Fie ca Fecioara să îl ajute pe fiecare creştin, fiecare familie şi fiecare comunitate, ca să continue cu un avânt reînnoit în angajamentul pentru o fidelitate zilnică faţă de Evanghelie.