Papa Pius al XII-lea a salvat mai mulţi evrei decât Schindler

28.08.2001, Rimini (ZENIT) - Ce crede rabinul David Dalin de New York despre Papa Pius al XII-lea? „În secolul al XX-lea, poporul evreu nu a avut un prieten mai mare decât el”, spune istoricul. Conform rabinului Dalin, care miercurea trecută a ţinut un discurs în faţa membrilor mişcării catolice Comunione e Liberazione, „în timpul celui de-al doilea război mondial, Papa Pius al XII-lea a salvat mai mulţi evrei decât oricine, inclusiv decât Raoul Wallenberg şi Oskar Schindler.”

– I-aţi etichetat ca revizionişti pe istoricii care îl critică pe Papa Pius al XII-lea. De ce?
– Există astăzi o nouă generaţie de jurnalişti şi experţi porniţi să discrediteze eforturile dovedite ale Papei Pius al XII-lea de a-i salva pe evrei în timpul Holocaustului. Această generaţie este inspirată de piesa „Vicarul” a lui Rolf Hochuth, care nu are nici o valoare istorică, doar aruncă asupra Papei acuzaţii controversate. Detractorii lui Eugenio Pacelli ignoră sau neglijează însă munca lui Pinchas Lapide.

Lapide a fost consul general al Israelului în Milano şi s-a întâlnit cu mulţi evrei italieni care au supravieţuit Holocaustului. În lucrările sale, Lapide dovedeşte cum Papa Pius al XII-lea a conlucrat pentru salvarea a cel puţin 700.000 de evrei din mâinile naziştilor. Conform unor alte estimări, cifra aceasta se ridică de fapt la 860.000.

– De ce a apărut atunci această schimbare de viziune?
– Îi numesc revizionişti pe criticii de astăzi deoarce ei întorc judecata istoriei, şi anume recunoaşterea dată Papei Pius al XII-lea de către contemporanii lui, printre care premiatul cu Nobel Albert Einstein, şef rabinul Isaac Herzog al Israelului, primii miniştrii Golda Meir şi Moshe Sharett, şi italieni precum Raffaele Cantoni, care în acea vreme era preşedintele Uniunii Italiene a Comunităţilor Evreieşti. Mai pot fi citate şi multe articole apărute în diferite publicaţii, precum The Timessau, The New York Times.

– Ce a făcut Papa Pacelli pentru evrei?
– Avem multe documente care arată că el în nici un caz nu a tăcut. Mai mult, el a vorbit răspicat contra lui Hitler, şi aproape toţi l-au văzut ca pe un oponent al regimului nazist. În timpul ocupaţiei naziste din Roma, Papa Pius al XII-lea a instruit în secret clerul catolic să se folosească de toate mijloacele pentru a salva cât mai multe vieţi.

Astfel, el a salvat de la deportare mii de evrei italieni. În timp ce 80% dintre evreii europeni au murit în acei ani, 80% dintre evreii italieni au fost salvaţi. Doar în Roma, 155 de mănăstiri au găzduit 5.000 de evrei. În reşedinţa papală de vară de la Castel Gandolfo, de exemplu, au fost primiţi şi salvaţi de la deportarea în lagărele de concentrare naziste nu mai puţin de 3.000 de evrei. Timp de nouă luni, 60 de evrei au trăit alături de iezuiţi în incinta Universităţii Pontificale Gregoriene, mulţi alţii fiind ascunşi în pivniţele Institutului Biblic. Urmând instrucţiunile Papei Pius al XII-lea, riscându-şi vieţile, mulţi preoţi şi călugări au contribuit la salvarea a sute de vieţi de evrei.

– Dar Papa nu a denunţat niciodată în mod public legile anti-semite şi persecuţia evreilor.
– Tăcerea lui a fost o strategie menită să protejeze evreii de la deportare. O denunţare explicită a nazismului de către Papă nu ar fi condus decât la represalii, şi ar fi înrăutăţit în întreaga Europă atitudinea asupra evreilor. Desigur, ne putem întreba: ce poate fi mai rău decât exterminarea a şase milioane de evrei? Răspunsul este simplu şi teribil de onest: uciderea a încă câtorva mii de alţi evrei. Criticii revizionişti ai Papei Pius al XII-lea ştiu că atât liderii evrei, cât şi Episcopii catolici din ţările ocupate de nazişti, l-au sfătuit pe Pacelli să nu protesteze public împotriva atrocităţilor comise de germani.

Avem dovezi că, de exemplu, atunci când Episcopul de Munster a dorit să se pronunţe împotriva persecutării evreilor din Germania, liderii comunităţilor evreieşti din Dieceza sa l-au implorat să nu o facă, deoarece ar genera o mai aspră persecuţie împotriva lor.

– Nu credeţi că excomunicarea naziştilor ar fi putut ajuta?
– Ba da, îmi place să cred, şi în adâncul meu cred că cel puţin ar fi trebuit să existe o încercare de pronunţare a unei excomunicări papale. Însă, trecând peste aceste sentimente, documentele arată că excomunicarea lui Hitler nu ar fi fost decât un simplu gest simbolic.

– Nu ar fi fost mai bine decât să se păstreze tăcerea?
– Dimpotrivă. Istoria ne învaţă că excomunicarea oficială ar fi produs efectele inverse. Pr. Luigi Sturzo şi fostul şef rabin al Danemarcei, de exemplu, se temeau clar de aşa ceva. Naziştii înşişi au interpretat discursul de Crăciun din 1942 al Papei Pius al XII-lea ca o condamnare clară a regimului lor şi ca un sprijin dat evreilor. Furia din sânul naziştilor ar fi putut provoca reacţii catastrofale pentru securitatea şi soarta papalităţii însăşi, în anii de după război.

O condamnare papală a naziştilor implica suspiciunea întemeiată şi răspândită pe atunci că Hitler ar fi căutat să se răzbune pe persoana Papei, atacând Vaticanul. Rudolph Rahn, ambasadorul nazist la Roma, a confirmat existenţa acestor planuri, la a căror zădărnicire a contribuit el însuşi.

– În lucrările Dvs propuneţi scrierea de către evrei a unei noi istoriografii despre „cazul Pius al XII-lea”. La ce vă gândiţi concret?
– Cred că a venit vremea ca partea evreiască să înceapă lucrul la reconstruirea relaţiei dintre Papa Pius al XII-lea şi Holocaust. Această reconstruire, mai apropiată de fapte, adică de ceea ce a făcut în realitate Papa Pius al XII-lea pentru evrei, ar ajunge la concluzii diametral opuse celor gratuite ale lui John Cornwell din lucrarea „Papa lui Hitler”. Papa Pius al XII-lea nu a fost Papa lui Hitler, ci unul dintre cei mai mari apărători ai evreilor din toate timpurile, şi chiar în momentul când ei aveau mai mare nevoie.

Noua lucrare istoriografică va trebui să se bazeze pe judecăţile pe care contemporanii lui le-au făcut despre eforturile, succesele şi greşelile Papei Pius al XII-lea, precum şi pe modul în care evreii care au supravieţuit Holocaustului au evaluat (sau reevaluat) viaţa şi influenţa sa. Papa Pacelli a fost un drept între neamuri, care trebuie recunoscut pentru protejarea şi salvarea a sute de mii de evrei. Este dificil să ne imaginăm că atât de mulţi lideri ai lumii evreieşti, de pe diferite continente, s-au putut înşela atunci când au lăudat conduita Papei în timpul războiului. Recunoştinţa lor faţă de Papa Pius al XII-lea a durat mult timp, şi a fost autentică şi profundă.